Doi tineri din Aşchileu Mic au fost reţinuţi, fiind cercetaţi pentru furt calificat după ce, în mod repetat, au furat peste 20 de ovine de pe păşunea din localitate. Potrivit poliţiştilor, animalele au fost recuperate.
La data de 10 ianuarie, ora 12.30, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurale Dej l-au depistat în trafic pe Costel M., în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Câţcău. În urma controlului efectuat s-a constatat că în portbagajul autovehiculului se găseau patru baxuri sigilate. În interiorul baxurilor au fost descoperite 2.000 pachete ţigarete, fabricate în Ucraina.
Aminda, concurenta de la Vocea României, a deschis prima școală alternativă de muzică din Cluj-Napoca, sub denumirea de Music’sCool. Primul eveniment din acest an legat de Music’sCool va avea loc în data de 14 ianuarie, sub forma unei întâlniri dintre cursanți și mentori, printre care se numără și Bogdan Mezofi, solistul trupei Grimus.
Un bătrân de 70 de ani a fost lovit pe o trecere de pietoni de pe strada Teodor Mihali. Accidentul a avut loc vineri dimineaţa în dreptul unei benzinării din cartierul Mărăşti. Potrivit poliţiştilor, vinovat de producerea accidentului este un tânăr aflat la volanul unei maşini de teren care nu i-a acordat prioritate de trecere.
Irimie Popa a fost validat joi consilier local din partea USL în locul Steluţei Cătăniciu care a câştigat un post de parlamentar la alegerile din 9 decembrie 2012. Irimie Popa a fost candidatul USL pentru Colegiul 4 la alegerile parlamentare (Mărăşti - Între Lacuri - Someşeni - Dâmbul Rotund – Gruia), dar după redistribuire a pierdut alegerile în favoarea candidatului PDL, Adrian Gurzău.
România
Curtea Constituțională a României a stabilit, joi, în legătură cu emiterea OUG referitoare la Programul SAFE, că Guvernul și-a exercitat competența de a adopta ordonanțe de urgență cu depășirea rolului său constituțional.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 22-10-2026 sunt următoarele:
România
O primă tranșă de 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare a ajuns joi în România, urmând ca alte 800.000 de doze, destinate combaterii variolei ovine și caprine, să fie livrate etapizat până duminică, 25 octombrie, potrivit unui comunicat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
Mapamond
Șeful Meta, Mark Zuckerberg, a amenințat că va părăsi California dacă statul va adopta o taxă pe avere aflată deocamdată în stadiul de proiect, relatează joi dpa.
Local
Delegația arădeană a participat, în cele opt zile de vizită, la 16 evenimente, iar chinezii au lansat șase invitații pentru oamenii de afaceri arădeni.
1
Local
Consilierul USR Arad, Dorian Curcanu, prezintă situația unei gropi „acoperită de mărăcini” care a fost în final asfaltată.
UT Arad
ARAD. De pe vremea lui Laszlo Balint, UTA nu mai adună multe puncte din deplasare. Ba, mai mult, în acest sezon, elevii lui Adrian Mihalcea au făcut meciuri foarte slabe în deplasările de la FC Voluntari, Farul Constanța și FC Botoșani. Lucru recunoscut chiar de antrenor.
ARADON Sport local
HODMEZOVASARHELY. Sportivii CSŞ Gloria Arad au strălucit, zilele trecute, la concursul internațional de înot „CUPA HOD”, desfășurat în Ungaria, unde 541 de sportivi, reprezentând cluburi din Ungaria, Serbia, Republica Moldova și România, au luat startul în competiție.
România
Deputatul AUR Dan Tanasă a fost trimis în judecată de Parchetul General în legătură cu postări ale sale pe Facebook în care instiga românii să boicoteze muncitorii imigranți.