Primul ansamblu de balet pe gheață din lume și singurul autorizat să poarte această titulatură, Ansamblul de Stat al Baletului pe Gheață din St. Petersburg (Saint Petersburg State Ballet on Ice), a intrat pe ultima sută de metri cu pregătirea turneului de săptămâna viitoare din România, primul din acest an.
Echipa CFR Cluj a urcat 11 poziţii şi ocupă locul 31, cu 190 de puncte, în clasamentul pe anul 2012 al Federaţiei Internaţionale de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS), fiind formaţia română cel mai bine clasată în această ierarhie.
Echipe mixte de poliţişti rutieri şi mecanici ai Registrului Auto Român (RAR) vor verifica în trafic, în perioada 10-20 ianuarie, starea tehnică a autovehiculelor, urmărind dacă acestea îndeplinesc condiţiile tehnice pentru a putea circula pe drumurile publice.
Preşedintele Institutului Cultural Român, Andrei Marga, a făcut o precizare, pe site-ul instituţiei, în care declară că nu are nicio nepoată angajată în cadrul ICR, aşa cum s-a vehiculat în presă. În plus, Marga spune că nu a avut nicio rudă în instituţiile pe care le-a condus.
Judecătorul Cristi Danileţ a declarat, miercuri, că şi-a exprimat un vot în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pentru care nu poate fi revocat, precizând totodată că el are onoare, dar nu are motiv să demisioneze.
România
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), reunit joi, au subliniat că securitatea Mării Negre reprezintă o componentă esențială a securității naționale și euroatlantice și că România va continua să acționeze, în strânsă coordonare cu aliații și partenerii săi, pentru protejarea intereselor naționale și prevenirea escaladării, a transmis Administrația Prezidențială.
România
Curtea Constituțională a României a stabilit, joi, în legătură cu emiterea OUG referitoare la Programul SAFE, că Guvernul și-a exercitat competența de a adopta ordonanțe de urgență cu depășirea rolului său constituțional.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 22-10-2026 sunt următoarele:
România
O primă tranșă de 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare a ajuns joi în România, urmând ca alte 800.000 de doze, destinate combaterii variolei ovine și caprine, să fie livrate etapizat până duminică, 25 octombrie, potrivit unui comunicat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
1
Mapamond
Șeful Meta, Mark Zuckerberg, a amenințat că va părăsi California dacă statul va adopta o taxă pe avere aflată deocamdată în stadiul de proiect, relatează joi dpa.
Local
Consilierul USR Arad, Dorian Curcanu, prezintă situația unei gropi „acoperită de mărăcini” care a fost în final asfaltată.
UT Arad
ARAD. De pe vremea lui Laszlo Balint, UTA nu mai adună multe puncte din deplasare. Ba, mai mult, în acest sezon, elevii lui Adrian Mihalcea au făcut meciuri foarte slabe în deplasările de la FC Voluntari, Farul Constanța și FC Botoșani. Lucru recunoscut chiar de antrenor.
ARADON Sport local
HODMEZOVASARHELY. Sportivii CSŞ Gloria Arad au strălucit, zilele trecute, la concursul internațional de înot „CUPA HOD”, desfășurat în Ungaria, unde 541 de sportivi, reprezentând cluburi din Ungaria, Serbia, Republica Moldova și România, au luat startul în competiție.