Preşedintele Traian Băsescu a promulgat joi, 3 ianuarie, Legea de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară şi l-a informat pe premierul Victor Ponta, informează Administraţia prezidenţială, care atrage atenţia Guvernului să se menţină în limita declaraţiilor decente.
Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat, luni, că premierul Victor Ponta nu cunoaşte textul Constituţiei şi faptul că putea emite o OUG privind reglementarea de către autorităţile locale a taxelor şi impozitelor locale încă în decembrie 2012.
La data de 6 ianuarie, poliţiştii Secţiei 6 Rurale Floreşti au depistat şi identificat doi tineri, suspectaţi de comiterea unui furt din imobil în dimineaţa zilei trecute. Fapta constă în aceea că, în intervalul 9.00-9.45, suspecţi au pătruns într-un imobil, prin forţarea şi escaladarea unui geam, şi au sustras obiecte electronice şi alte bunuri cauzând un prejudiciu de 7.000 lei.
Un deţinut de la Penitenciarul Gherla s-a spânzurat, duminică seara, cu un cordon textil de grilajul geamului camerei de deţinere. Reprezentanţii Penitenciarului Gherla au demarat o anchetă internă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs incidentul.
Guvernul precizează, într-un răspuns la solicitarea primarului Emil Boc de adoptare a ordonanţei care să permită autorităţilor locale să nu indexeze taxele, că OG nu a putut fi adoptată în 5 ianuarie pentru că preşedintele Băsescu a promulgat după şedinţa Guvernului legea de abilitare.
Local
Pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină cu o autospecială dotată cu roboți de intervenție la incendiul violent izbucnit în Aradul Nou.
Local
Un incendiu violent a izbucnit, miercuri dimineață, la o societate comercială din Aradul Nou, din apropiere de autostradă
5
Mapamond
Un autocar cu pasageri la bord a luat foc marți seară într-un orășel din cantonul Fribourg, în vestul Elveției, făcând mai mulți morți și răniți, a anunțat poliția cantonală, citată de AFP.
Mapamond
Trump avertizează că vor exista consecinţe militare importante dacă Iranul minează strâmtoarea Ormuz
Președintele american Donald Trump a avertizat marți că vor exista consecințe militare importante dacă Iranul decide să mineze strâmtoarea Ormuz, prin care trece în mod normal 20% din producția mondială de petrol și gaze naturale lichefiate (GNL), transmite AFP.
România
AAC solicită suspendarea sau reducerea accizelor la combustibili, în contextul conflictului din Golf
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită Guvernului instituirea unui moratoriu temporar privind amânarea plăţii taxelor şi contribuţiilor sociale datorate de fermieri şi cooperative, până la data de 31 iulie 2026, şi suspendarea sau reducerea accizelor la combustibili, având în vedere situaţia de criză economică indusă ca urmare a conflictului din Golf.
Mapamond
Bilanțul deceselor înregistrate în opt zile de bombardamente israeliene împotriva Libanului a ajuns la 570, cel al răniților la 1.444 și cel al persoanelor strămutate înregistrate de către autorități la 759.300, a informat marți Unitatea pentru gestionarea riscurilor în dezastre din Liban, potrivit EFE.
Mapamond
YouTube a anunţat marţi că îşi extinde la jurnalişti şi personalităţi publice instrumentul de detectare pe platformă a conţinutului generat de inteligenţa artificială care foloseşte imaginea sau identitatea lor fără consimţământ, relatează AFP.