Primarul Clujului, Emil Boc a spus că Daniel Buda și Adrian Papahagi au pierdut mandatele în urma unei loterii şi că rezultatele votului sunt corecte din punct de vedere juridic, neexistând niciun fel de fraudă sau intervenţie din alte părţi.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a lăsat să se înţeleagă că decizia de a candida sub sigla ARD a candidaţilor clujeni nu a fost cea mai fericită. El s-a dat exemplu pe sine, precizând că a câştigat Primăria Clujului candidând sub PDL si sub siglă portocalie.
Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, a precizat prin intermediul unui comunicat de presă că respinge orice speculaţie apărută în mass media potrivit căreia pierderea mandatului său ar fi consecinţa unei negocieri între partide. Acesta a mai precizat că alături de Emil Boc „va face ceea ce trebuie” pentru locuitorii Clujului.
Emil Boc: Nu poti lua din mintea oamenilor ca stanga e mai buna. In Europa s-a demonstrat contrariul
Fostul premier al României, Emil Boc, a declarat miercuri, cu referire la rezultatul alegerilor din data de 9 decembrie, că în mintea celor care au votat a stat ideea că stânga i-ar proteja mai bine pe timp de criză.
PDL Cluj a obţinut doar trei mandate de parlamentar la redistribuire, fapt care i-a lăsat pe dinafară pe Adrian Papahagi şi pe preşedintele filialei judeţene, Daniel Buda. Clujenii acuză că s-au făcut “jocuri” pentru sumbinarea fiefului de la Cluj.
Mapamond
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că este 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră', în urma unui atac cu drone asupra unei nave de marfă în largul portului Constanța din România, relatează AFP și dpa.
Mapamond
Șeful Statului Major al armatei ruse, generalul Valerii Gherasimov, a anunțat că trupele sale vor respecta o încetare a focului la Oleșki începând de marți, 27 octombrie, pentru a permite desfășurarea operațiunilor umanitare în această localitate din sudul Ucrainei aflată sub controlul forțelor ruse, transmite AFP.
Local
Trei adolescenți de 16 și 17 ani și un tânăr de 21 de ani au fost reținuți, după ce au dezbrăcat forțat un copil, l-au filmat, iar imaginile au apărut pe rețelele de socializare.
3
Local
Un bărbat de 62 de ani a suferit un traumatism cranio-cerebral sever în urma unui accident rutier produs pe Calea Republicii, în orașul Ineu. În accident au fost implicate un autoturism și o tricicletă electrică.
2
Local
Mii de flori și aranjamente florale, bunătăți pentru toate gusturile și două seri de muzică îi așteaptă pe cei care vor ajunge, în 24 și 25 octombrie, la Festivalul Florilor de Toamnă, organizat de Primăria Orașului Curtici. Intrarea la toate evenimentele este liberă.
Local
Participanții la Ștafeta Veteranilor Invictus au ajuns la Arad, în drumul lor spre Carei, unde cele trei trasee naționale se vor reuni duminică, 25 octombrie, de Ziua Armatei României.
1
România
Autoritățile au intervenit vineri pentru căutarea și salvarea marinarilor de pe o navă care ar fi în pericol de scufundare la 13 mile marine travers de Constanța, o persoană fiind găsită decedată. Președintele Nicușor Dan a declarat că vineri dimineață o navă a fost lovită de o dronă la 13 mile în Marea Neagră, puțin în afara apelor teritoriale ale României, menționând că acesta este un „eveniment din procesul de escaladare pe care Rusia îl desfășoară în contextul Războiului din Ucraina”.
3