Locuitorii din Mănăştur din zona străzilor Negoiu şi Mehedinţi vor avea la dispoziţie, începând de luni, o linie nouă de transport în comun. Noul autobuz va avea 40 de locuri şi va circula din jumătate în jumătate de oră.
Compania E.ON Gaz și alte 12 firme care lucrează în Cluj-Napoca la modernizarea rețelei de gaze au fost amendate cu 51.000 de lei pentru întârzieri la lucrări. Primarul Emil Boc a declarat că autorităţile locale vor fi necruţătoare cu cei care realizează aceste lucrări dar depăşesc termenul limită, pentru că „nu trebuie să ne batem joc de banul public”.
Sâmbătă noaptea Cluj-Napoca va afla dacă a obţinut titlul de Capitală Culturală a Tineretului 2015. Decizia se va lua în Slovenia, la Maribor. "Avem încredere că oraşul poate fi în 2015 capitală europeană a tineretului, ceea ce ar însemna paşaportul pentru capitală culturală europeană în 2020", spune primarul Emil Boc.
Două mici ostensorii cu moaşte ale Sfintei Tereza de Lisieux şi ale Fericiţilor ei părinţi, Louis Martin şi Marie Zelie Guerin, vor fi aduse de către două surori din Comunitatea Fericirilor, la sfârşitul săptămânii, între 24 şi 26 noiembrie din Lisieux, Franţa, în Catedrala greco-catolică din Cluj-Napoca.
Aproximativ 300 de persoane, foşti angajaţi ai fabricii Nokia de la Jucu, au fost chemaţi la interviuri de angajare de către producătorul italian de electrocasnice. Interviurile de angajare au loc la sediul Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj, unde sunt programaţi, în medie, pe zi, 70 de persoane.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat duminică seara că, din cauza războiului din Orientul Mijlociu, presiunea mare la creşterea preţurilor la combustibil este la motorină, pe care nici România nu o poate evita.
2
România
În jurul orei 18:55, ISU Bihor a fost sesizat cu privire la faptul că o parapantă cu motor, în care se aflau două persoane, s-a prăbușit pe un câmp de pe raza localității Olosig, din județul Bihor.
1
Mapamond
Care dintre lungmetrajele „One Battle After Another” și „Sinners” va fi desemnat cel mai bun film? Și cine va câștiga în categoriile dedicate actorilor? Palmaresul premiilor Oscar din acest an va fi dezvăluit, în sfârșit, în noaptea de duminică spre luni, în cadrul unei ceremonii marcate de o incertitudine deosebită, informează AFP.
2
România
Câteva mii de persoane au participat, duminică, la manifestările organizate în municipiul Târgu Secuiesc cu prilejul Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, eveniment al cărui invitat de onoare a fost președintele Ungariei, Sulyok Tamas.
2
Local
LIPOVA. Un bărbat din Neudorf a ajuns după gratii, fiind acuzat de tâlhărie, după ce l-a bătut pe un alt bărbat și i-a furat 100 de lei.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 15-03-2026 sunt următoarele:
Local
Un tânăr de 28 de ani a fost reținut, după ce a fugit de polițiștii care l-au oprit pentru un control.
2
Local
Trei bărbați au fost reținuți, iar un al patrulea a ajuns în atenția polițiștilor, în numai două zile, pentru violență domestică.