Vineri, 28 noiembrie, incepand cu ora 20:30, te invitam sa savurezi cu noi preparate traditionale la Seara Romaneasca. Festinul culinar continua cu Retro Party, o super petrecere la care ai ocazia sa asculti si sa dansezi dupa ora 22 si pana in zori pe ritmurile autohtone ale anilor ’80 – ’90.
FotoClubPro Arad a continuat colaborarea cu Foto Clubul „Mihai Dan-Calinescu” din Craiova, cu o nouă expoziţie.
ARAD. Cu ocazia sărbătoriri a 20 de ani de înfrățire dintre orașele Arad și Gyula, Foto Club Pro Arad s-a alăturat, vineri, 21 noiembrie, la invitația Primăriei Municipiului Arad, în delegația care a participat, în țara vecină, la o serie de evenimente culturale, menite să întărească legătura dintre locuitorii celor două orașe.
IRATOȘU. Motiv de bucurie pentru persoanele de vârsta a treia din comuna Iratoșu: zilele trecute a fost inaugurat sediul Clubului Pensionarilor din localitate (preşedinte Francesca Lovas). Acesta se află în curtea Casei de Cultură, fiind amenajat şi pus la dispoziţia beneficiarilor de către Primăria comunei.
ARAD. Luni 3 noiembrie, ora 20, ne întâlnim din nou la Old Lady s Pub pentru a petrece o seară împreună discutând despre UTA. Mai avem trei meciuri din acest tur, şi suntem la un singur punct de locul întâi.
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
4