ARAD - Controlul tematic efectuat în actele clubului UTA de angajaţi ai ANAF se apropie de final. Din informaţiile noastre neoficiale, „gaura neagră” înghite peste 3 milioane Euro, bani cu care statul român a fost prejudiciat. Jumătate din această sumă, aproximativ 7.100 milioane lei, reprezintă datoriile efective, diferenţa (7 000 milioane lei) fiind rezultatul „accesoriilor”, a se citi majorări şi penalităţi
Preşedintele Giovanni Catanzariti, în discuţii pentru salvarea celui mai titrat club din afara Bucureştiului.
MALLORCA - Clubul de fotbal Real Mallorca, care a terminat sezonul din prima ligă spaniolă pe locul cinci, a solicitat unui tribunal din insulele Baleare intrarea în insolvenţă.