Un tânăr de 21 de ani din Dej a accidentat grav două persoane care se aflau pe marginea şoselei după care a părăsit locul accidentului. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj, accidentul a avut loc în 28 noiembrie, la ora 19.40 în localitatea Urişor.
Circulaţia rutieră va fi restricţionată în centrul municipiului Cluj-Napoca cu ocazia manifestărilor organizate de Ziua Naţională a României.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a somat toate partidele politice şi candidaţii la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012 ca să înlăture afişele expuse ilegal pe domeniul public în maximum 48 de ore.
Un spectacol filmat la renumita casă de operă Mariinsky Teatr din Sankt Petersburg va fi prezentat la Cluj-Napoca în premieră în Europa de Est, la doar 3 săptămâni de la lansarea mondială a spectacolului. Este pentru prima oară când, baletul "Spărgătorul de Nuci", o producţie tradiţional-somptuoasă, prinde viaţă pe marele ecran în tehnologie 3D.
Începând cu data de 3 decembrie, la solicitarea călătorilor, se modifică traseul liniei 19. Primăria face persoanelor care deţin autoturisme să degajeze trotuarele de pe strada Mehedinţi şi să nu parcheze pe carosabil în zona staţiilor, pentru a permite oprirea autobuzului şi îmbarcarea călătorilor în condiţii de siguranţă.
Local
Elevii au aflat care sunt riscurile asociate consumului de droguri, efectele asupra sănătății, familiei și parcursului școlar.
Local
Rectorul Ramona Lile: „Familia UAV merge mai departe, mai unită și mai puternică ca niciodată”.
UT Arad
Patru titulari, două rezerve neutilizate și o „alarmă”. Din Alomerovic nici nu a fost în lot.
ARADON Sport local
Unirea a câștigat lejer derbyul local cu Progresul, iar Viitorul a dat lovitura la Cugir.
Local
Au fost ridicate 5 motofierăstraie, 8 aparate de ras, o trusă cu bormașină și două truse cu bormașină, acumulator, încărcător, dispozitiv de încărcare și ruletă.
Mapamond
Papa Leon al XIV-lea şi-a început sâmbătă traseul pe Champs-Elysées, în ovaţiile unei imense mulţimi de credincioşi, urmând să ajungă în Place de la Concorde, unde va avea loc o liturghie grandioasă, transmite AFP.
România
Votul de învestitură pentru Guvernul Mureșan va fi dat miercuri, în plenul reunit al Parlamentului - au decis sâmbătă Birourile permanente reunite.
Local
Ambasadorul Republicii Polone în România a efectuat o vizită oficială la Consiliul Județean Arad.