Nominalizat de șase ori la premiul Grammy, chitaristul Mike Stern este unul dintre cei mai cunoscuți compozitori contemporani de jazz și jazz-fusion. Percuționistul Trilok Gurtu îmbină muzicalitatea indiană cu specificul vestic al bateriei, într-o combinație care i-a adus o serie de premii ale industriei muzicale.
Cluj-Napoca găzduieşte timp de aproape două săptămâni Festivalul Internaţional de Teatru, Interferenţe care va avea loc la Teatrul Maghiar, în intervalul 27 noiembrie – 9 decembrie.
Potrivit unei analize realizate de www.imobiliare.ro, preţul mediu de achiziţie pentru o locuinţă cu o cameră situată într-unul dintre marile oraşe ale ţării gravitează de cele mai multe ori în jurul pragului de 30.000 de euro. Cu toate acestea, cumpărătorii cu un buget limitat pot deveni proprietari chiar şi cu 15.000 de euro sau mai puţin.
O fostă angajată la fabrica Nokia din Jucu s-a reprofilat după închiderea unităţii şi a făcut un curs de calificare, ajungând infirmieră la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) Cluj-Napoca. Acum nu mai asamblează pe bandă telefoane mobile, ci schimbă lenjeria paturilor din saloane, potrivit Mediafax.
Un jucător de la echipa de fotbal Universitatea Cluj a obţinut o decizie definitivă, potrivit căreia dobânda la creditul său ipotecar de la BCR a fost stabilită la EURIBOR + 1,5%. Este încă un caz într-o serie de procese pierdute de cea mai mare bancă locală de o manieră aproape identică, potrivit capital.ro.
Mapamond
Germania pledează pentru înființarea unei forțe de intervenție rapidă în cadrul agenției europene pentru frontiere Frontex, care să asiste statele membre în cazul unei presiuni migratorii bruște la granițele externe ale UE, cum ar fi situația din Ceuta din această vară, relatează AFP.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a respins duminică acuzațiile privind existența unei înțelegeri între politicieni români și Statele Unite pentru îndepărtarea lui Ilie Bolojan din funcția de prim-ministru și susține că acesta a fost demis ca urmare a modului în care a guvernat.
Mapamond
Ministrul britanic al Apărării, Wes Streeting, a calificat Rusia și pe președintele Vladimir Putin drept cea mai mare amenințare la adresa securității țării, avertizând totodată că Regatul Unit se confruntă cu 'cel mai mare risc de război' din timpul vieții sale, relatează PA Media și dpa.
România
Un report de peste 10,12 milioane de lei, respectiv de 1,91 milioane de euro, se află în joc duminică, la categoria I a jocului Loto 6/49, în timp ce la categoria I de la Joker suma depășește 7,91 milioane de lei (peste 1,49 milioane de euro), informează Loteria Română.
Mapamond
Poliția britanică a anunțat duminică arestarea mai multor bărbați suspectați de încălcarea legislației privind explozibilii, iar armata a inspectat mai multe vehicule după ce măsurile de securitate au fost intensificate la o bază aeriană britanică utilizată de forțele aeriene americane în sud-vestul Angliei, informează Reuters.
Local
Elevii au aflat care sunt riscurile asociate consumului de droguri, efectele asupra sănătății, familiei și parcursului școlar.
Local
Rectorul Ramona Lile: „Familia UAV merge mai departe, mai unită și mai puternică ca niciodată”.
2
UT Arad
Patru titulari, două rezerve neutilizate și o „alarmă”. Din Alomerovic nici nu a fost în lot.
ARADON Sport local
Unirea a câștigat lejer derbyul local cu Progresul, iar Viitorul a dat lovitura la Cugir.