Douăsprezece firme care vindeau rechizite şi uniforme şcolare au fost amendate cu 4.000 de lei de Protecţia Consumatorilor Cluj, pentru nereguli privind informaţii legate de compoziţie şi mărime, la uniforme, şi lipsa de etichete sau a traducerii unor informaţii, la rechizite.
Angajaţii Mechel Câmpia Turzii vor să picheteze sediul combinatului în fiecare zi a săptămânii viitoare, pentru a atrage atenţia asupra situaţiei existente şi pentru a încerca, astfel, să determine acţionariatul rus să nu disponibilizeze personal şi să nu închidă societatea.
O cantitate de 24 de tone de sare industrială care era ambalată ca sare alimentară iodată a fost retrasă de la vânzare în urma unui control al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Cluj, distribuitorul fiind amendat cu 10.000 de lei.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, va merge pe jos la serviciu, vineri, pentru a marca Săptămâna Europeană a Mobilităţii, el spunând că în acea zi toţi angajaţii instituţiei vor ajunge la serviciu fără maşini.
Ana Olga Coldea şi Daniela Liana Brie, cele două angajate ale CEC Bank din Cluj-Napoca, cercetate de procurorii DIICOT pentru că au furat din conturile clienţilor 700.000 de lei, vor fi cercetate în continuare în libertate. Magistratţii Tribunalului Cluj au respins recursul declarat de DIICOT Cluj.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri că imediat ce proiectul privind pensiile magistraților va deveni lege, prin promulgare și publicare în Monitorul Oficial, Guvernul va continua dialogul cu Comisia Europeană, astfel încât România să nu piardă cele 230 de milioane de euro, granturi din PNRR, fonduri aferente acestui jalon.
Mapamond
Prim-ministrul slovac Robert Fico a declarat miercuri stare de urgență în materie de aprovizionare cu petrol din cauza întreruperii livrărilor rusești prin oleoductul Drjuba și a amenințat Ucraina cu măsuri de retorsiune dacă situația persistă, relatează AFP.
1
România
Curtea Constituțională a României a stabilit, miercuri, că noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților asigură o trecere graduală la noile condiții de vechime și de vârstă necesare obținerii pensiei de serviciu.
Mapamond
Guvernul ungar a anunțat miercuri suspendarea livrărilor de motorină către Ucraina, întrucât aceasta menține blocată conducta Drujba prin care este livrat petrol rusesc către Ungaria și Slovacia, țări care sunt acum nevoite să recurgă la rezervele lor strategice de petrol, relatează agențiile EFE și MTI.
România
Tribunalul București a decis miercuri ca fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu să rămână sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru propagandă legionară.
2
Local
Județul nostru nu se mai situează pe ultimul loc când vine vorba despre vaccinarea ROR a copiilor, dar ramâne în partea de jos a clasamentului. Organizația Salvați Copiii avertizează că România traversează cea mai gravă criză de vaccinare din ultimele deceniu.
UT Arad
ARAD. La meciul tur, antrenorul UTA-ei, Adrian Mihalcea spunea că omologul său, de la Oțelul Galați, Laszlo Balint are informații despre ceea ce se întâmplă la echipa arădeană.
România
Prim-ministrul Ilie Bolojan a salutat miercuri decizia Curții Constituționale a României în privința pensiilor ocupaționale ale magistraților, subliniind că aceasta confirmă corectitudinea demersului Guvernului.
Local
ARAD. O mașină a luat foc, miercuri, în jurul orei 14.00, pe autostrada A1, la kilometrul 540, pe sensul de mers Timișoara – Arad, în apropierea ieșirii către Aeroport.