SD şi-a desemnat candidatul pentru alegerile locale din 2012 la Primăria municipiului Turda în persoana lui Radu Stoica, vicepreşedinte PSD Turda.
Centrul Meteorologic Regional Transilvania Nord a transmis Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă o informare meteorologică valabilă pentru intervalul 11 iulie ora 18:00 – 12 iulie ora 21:00, ce vizează judeţele Satu Mare, Sălaj, Cluj, Maramureş şi Bistriţa-Năsăud.
Municipalitatea a interzis staţionarea taximetrelor pe strada Primăverii, fără a oferi însă o alternativă şoferilor de taxi care nu mai au unde să-şi aştepte clienţii, riscând să fie amendaţi oriunde ar staţiona în zonă, de către „vânătorii” comunitari ai primăriei, anunţat luni reprezentanţii PNL Cluj.
Filmul de acţiune Transformers: Dark of the Moon/ Transformers 3 în regia lui Michael Bay, cu Rosie Huntington-Whiteley şi Shia LaBeouf şi comedia interzisă minorilor Transylmania cu James DeBello, Patrick Cavanaugh, Jennifer Lyons, Oren Skoog vor rula, în premieră, începând de vineri, în cinematografele din Polus Center şi Iulius Mall.
În 29 iunie, în jurul orei 11.00 Poliţia a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112 de către T. Vasile, de 81 ani, cu privire la faptul că două persoane necunoscute, cu acordul lui, au intrat în locuinţa sa de unde au sustras o borsetă ce conţinea acte şi bani. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului unde au constatat decesul persoanei care făcuse sesizarea.
Local
Pompierii arădeni intervin, sâmbătă la prânz, la spitalul privat Medlife Genesys din Micălaca, unde au fost sesizate degajări de fum din subsolul clădirii.
Mapamond
Oamenii de ştiinţă din Australia au descifrat un mister ce a rămas mult timp neelucidat în biologia celulară, atunci când au dezvăluit modul în care celulele decid când să crească şi când să îşi oprească dezvoltarea, informează Xinhua.
Local
Mai multe localități din județul Arad se află sub incidența unei avertizări meteorologice cod galben de ceață, avertizare emisă de Administrația Națională de Meteorologie.
Mapamond
Ministrul polonez al Agriculturii, Stefan Krajewski, a anunțat vineri că Varșovia va încerca să conteste acordul între Uniunea Europeană și Mercosur la Curtea de Justiție a Uniunii Europene și că va utiliza toate căile legale pentru a proteja sectorul agricol național, relatează agenția EFE.
Mapamond
Jacques Moretti, coproprietar al barului Le Constellation din stațiunea elvețiană Crans-Montana, mistuit de flăcări în noaptea de Revelion, a fost plasat vineri în detenție preventivă. Informația a fost confirmată de o sursă apropiată anchetei, citată de AFP.
1
România
România a votat în favoarea Acordului comercial dintre Uniunea Europeană și statele Mercosur, din care fac parte Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay, după ce s-au negociat, alături de alte state europene, elemente suplimentare de protejare a producătorilor români și europeni, cu precădere în sectorul agricol, a declarat vineri președintele Nicușor Dan.
7