Vineri, 27 mai, de la ora 18.00, la Librăria Book Corner (strada Eroilor, nr. 15) din Cluj-Napoca va avea loc lansarea volumului Contracriza, semnat de Bogdan Ghiu (în curs de apariţie la Cartea Romanească). În aceeaşi zi, de la ora 20.00, volumul va fi lansat la Fabrica de Pensule (Henri Barbusse, nr. 59-61), în cadrul seriei de evenimente „Trei schimburi la Fabrica de Pensule”, prin intermediul galeriei internaţionale Plan B.
În perioada 3-12 iunie, în cadrul celei de-a zecea ediţii TIFF, una dintre cele mai spectaculoase şi apreciate locaţii open air ale festivalului, Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, a pregătit clujenilor un program plin de proiecţii şi evenimente, desfăşurate atât în timpul zilei, cât şi seara.
Profi a deschis joi un magazin în localitatea Panticeu, judeţul Cluj, ajungând astfel la o reţea de 90 de unităţi la nivel naţional, a anunţat retailerul. Magazinul va cuprinde o gamă de 4.000 de produse.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Szekely Adalbert Cornel, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă.
Pentru desfăşurarea în condiţii de maximă securitate a manifestărilor prilejuite de ,,Zilele Clujului” (27 mai- 3 iunie), aproximativ 140 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj vor asigura măsurile de ordine publică pe întreaga perioadă a desfăşurării acestora. Jandarmii vor fi prezenţi în zonele în care vor avea loc aceste manifestări pentru evitarea producerii oricăror fapte de natură antisocială.