Fundaţia “Filocalia” din Iaşi, împreună cu Fundaţia “Copiii fericiţi” din Cluj-Napoca au demarat în august 2010 un proiect structural, “Împreună vom reuşi”, în valoare de 10.295.725,10 lei care are obiectiv creşterea frecvenţei şi menţinerii într-un sistem de educaţie atractiv şi de calitate a elevilor din învăţământul primar şi gimnazial expuşi riscului de părăsire timpurie a şcolii.
Cu ocazia lucrărilor de construire care se desfăşoară la Sala de Sport multifuncţională şi parking subteran pe strada Uzinei Electrice-Aleea Stadion se impun mai multe modificări temporare ale circulaţiei rutiere în această zonă.
Urmare înregistrării unui număr semnificativ de reclamaţii, sesizări atât din partea consumatorilor, cât şi din partea altor instituţii, privind campaniile promoţionale organizate de către marile lanţuri de magazine, neconformitatea produselor, modul de comercializare şi de informare asupra principalelor caracteristici ale produselor oferite consumatorilor, Protecţia Consumatorilor Cluj a iniţiat o acţiune de consiliere, la care au participat reprezentanţii Auchan, Kaufland, Real, Metro, Billa, Plus, Selgros, Penny, Carrefour, Cora, Profi.
Poliţia municipiului Dej a fost sesizată la data de 7 mai de furtul unui excavator şenilat, an fabricaţie 2008, ce se afla parcat în zona platformei industriale din localitate, proprietatea Primăriei municipiului Dej, valoarea prejudiciului cauzat fiind evaluată la peste 400.000 lei.
Rivalitatea celor două echipe de fotbal ale Clujului, Universitatea şi CFR 1907 Cluj, e exploatată şi apare pe afişele ediţiei cu numărul 10 a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, care va avea loc în perioada 3-12 iunie la Cluj-Napoca. Organizatorii au ales ca afişele din acest an să arate doi jucători de fotbal care stau cu spatele, unul îmbracat în echipamentul Universităţii Cluj, iar celălalt îmbrăcat în echipamentul CFR 1907 Cluj, ambii având inscripţionat pe tricou numărul 10.