Cea de a trei zi a festivalului Zilele Clujului va începe pe platoul Sălii Sporturilor Horia Demian la ora 9:00, unde va demara competiţia “Micul bicilist şi siguranţa lui", cu probe de poligon, demonstraţii ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi un stand de prezentare al echipamentului Jandarmeriei.
Chiar dacă deschiderea oficială a târgului de produse tradiţionale, din Piaţa Avram Iancu, a fost stabilită pentru vineri, joi seara zeci de arădeni s-au delectat cu tot felul de bunătăţi la grătar, stropite din belşug cu bere la halbă.
CLUJ-NAPOCA. Maratonul Internaţional Arobs Cluj-Napoca, la care s-au înscris peste 3.200 de competitori, l-a avut drept vedetă, alături de fostul prim-ministru Emil Boc, pe arădeanul Gheorghe Moşion, acesta fiind cel mai vârstnic concurent înscris în competiţie! Arădeanul de 81 de ani a concurat în proba de semimaraton, de 21 kilometri, și a trecut linia de finish, cu un timp, pentru prima oară, sub pragul de trei ore.
Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei şi Maramureşului, IPS Andrei Andreicuţ a făcut un apel către e liderii partidelor politice să nu permită recrutarea preoţilor în formaţiunile lor politice şi să nu folosească lăcaşele de cult, însemnele bisericeşti sau slujbele religioase, ca mijloace electorale.
Kremlinul a declarat miercuri că propunerile în vederea încheierii războiului din Ucraina, formulate de Kiev și europeni cu o zi înainte la Oslo și transmise președintelui rus Vladimir Putin de emisarul american Steve Witkoff, „nu conțin mare lucru”, relatează AFP.
1
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că o înghețare a frontului este necesară ca prim pas în discuțiile pentru a pune capăt războiului, relatează AFP și Reuters.
Depunerea dosarului de pensionare este un pas important pentru persoanele care se apropie de vârsta de pensionare. Termenul în care trebuie depusă cererea, durata soluționării dosarului și data primei plăți sunt aspecte esențiale pentru viitorii pensionari.
1
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este audiat miercuri la DIICOT, într-un dosar în care este suspectat că i-ar fi cerut unui bărbat să îi scaneze vila din Mogoșoaia, pentru a descoperi dacă are în casă dispozitive de înregistrare puse de anchetatori, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
2
Raissa Mihali, Flavia Șugar şi Dariana Bora s-au întors cu premii importante de la concursul desfăşurat în Turcia.
Eva Maria Zuba, care e membră a grupului de cateheză al Parohiei Ortodoxe din Curtici, a obținut Premiul I.
2
ARAD. În căutarea unei vieţi cât mai normale, fără durere, Eliza Stancu – fetiţa de şase ani din Şiria, diagnosticată cu tetrapareză spastică, operată în 2024 în SUA – are nevoie din nou de noi.