Sportiva americană Lindsey Vonn este noua campioană olimpică la coborâre.
UPDATE: Marius Copil - Andreas Beck (Germania), 6 - 3, 6 - 3.
ARAD. Un număr de 8 locuri a coborât tenismenul arădean Marius Copil în clasamentul ATP dat publicităţii în această săptămână, fiind a treia „rachetă” a țării, după Victor Hănescu (75 ATP) și Adrian Ungur (108).
ARAD. Sâmbătă şi duminică, de la ora 10, în Sala Sporturilor din oraşul nostru are loc etapa cu numărul 2 din cadrul Campionatului Naţional de Baschet în Fotoliu Rulant.
Sute de polițiști arădeni au luat parte, miercuri, la ceremonia dedicată Zilei Poliției Române.
Un bărbat de 46 de ani, din Arad, a fost arestat preventiv după ce a condus băut, fără pemris și a accidentat un pieton, pe strada
175 de arădeni au avut nevoie de implantarea unor stimulatoare cardiace, în anul 2025 și primele luni ale acestui an.
România se numără printre țările care au făcut progrese semnificative în implementarea hotărârilor și deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în 2025, deși, pe total, persistă numeroase provocări importante, potrivit raportului de activitate anual al Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, dat publicității miercuri, la Strasbourg.
Nume de rezonanță al învățământului arădean, prof. Teofil Mateș a îndrumat zeci de generații, iar pentru unii dintre foștii elevi, ucenici ai disciplinei, a marcat o profesie și un destin.
1
Tinerii din programul Rotary Youth Exchange au descoperit Aradul, în cadrul unui tur al României.