Prin multiple demersuri, Galleria Arad se implică în sprijinirea sistemului de educație. În acest context, recent, Galleria Arad a devenit gazda cursurilor unui program mondial IT.
ARAD. Copiii pot învăța gratuit și prin joacă cum să programeze. Şi asta pentru că începând cu 11 ianuarie, copii cu vârste cuprinse între 8 şi 16 ani, pot învăţa gratuit cum să programeze la CoderDojo Arad, cu ajutorul unor aplicaţii speciale care îmbină joaca cu învăţarea.
România
Deputații S.O.S. România au început demersul de strângere a semnăturilor pentru suspendarea din funcție a președintelui Nicușor Dan, până în prezent 155 de parlamentari fiind de acord, a anunțat, luni, liderul acestui partid, Diana-Iovanovici Șoșoacă.
România
PNL nu ar trebui să voteze un guvern cu Sorin Grindeanu premier, a declarat premierul interimar Ilie Bolojan, președintele liberalilor.
Mapamond
Infecția cu hantavirus „nu este un nou COVID-19”, au declarat reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), informează luni AFP.
Mapamond
Continuarea blocării transporturilor de îngrășăminte în strâmtoarea Ormuz riscă să declanșeze în câteva săptămâni o „criză umanitară majoră”, a declarat luni, pentru AFP, șeful unui grup de lucru al ONU care vizează reluarea tranzitului acestei mărfi cruciale.