ARAD. Aşa cum îi stă bine unei societăţi care se respectă, Hotel Parc Moneasa (director general Fărcuţa Ovidiu şi director marketing Tănase Bogdan) vine cu o surpriză pentru cei mai fideli dintre colaboratorii hotelului din staţiunea de la poalele Munţilor Codru Moma.
Iudita Cuvineanu, director al Crucii Roşii Arad, este recunoscătoare „tuturor celor care au fost alături de noi”.
Local
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a făcut un rezumat al celor zece ani de când se află în fruntea instituției.
Advertorial
Durerea de spate este una dintre cele mai frecvente cauze pentru care oamenii lipsesc de la muncă și una dintre cele mai des întâlnite afecțiuni tratate cu automedicație. Un antiinflamator, puțin repaus, poate un plasture termic și aștepți să treacă.
Mapamond
Prim-ministrul britanic Keir Starmer a anunțat luni că demisionează din funcțiile de lider al Partidului Laburist și de șef al guvernului, angajându-se să asigure un transfer ordonat al puterii, relatează Reuters.
Evenimente
„Iubirile pierdute ale lui Richard Brautigan”, apărută recent la Editura Tracus Arte, va fi lansată marți, 23 iunie 2026, la librăria Cărturești din AFI Mall.
Local
Irigarea terenurilor agricole din zona Păuliș - Vladimirescu nu se va putea face peste vară, pentru că în următoarea perioadă încep lucrările de impermeabilizare prin betonare a 2,7 kilometri din canalul în care este pompată apa din Mureș, proiect de 6,7 milioane de lei plus TVA.
Local
Arădenii sunt invitați să învețe gratuit manevre de resuscitare și alte tehnici de prim ajutor care pot face diferența în primele minute ale unei urgențe medicale.
Local
Arhiepiscopia Aradului dispune, începând din luna iunie 2026, de cinci consilieri specializați în domeniul adicțiilor, pregătiți să ofere sprijin persoanelor afectate de dependențe și familiilor acestora. În paralel, instituția continuă demersurile pentru înființarea Centrului de Educație și Recuperare Împotriva Adicțiilor „Sfântul Ilarion Felea”.
1