Colin Farrell a fost parasit de iubita lui, scriitoarea
Emma Forrest. Anul trecut, Emma a inceput sa se intalneasca
cu alti barbati in secret, din cauza ca actorul nu vroia sa
se implice intr-o relatie, scrie FemaleFirst.
Emma Forrest. Anul trecut, Emma a inceput sa se intalneasca
cu alti barbati in secret, din cauza ca actorul nu vroia sa
se implice intr-o relatie, scrie FemaleFirst.
Local
Pompierii intervin cu un echipaj de descarcerare, iar la fața locului au fost trimise și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Arad.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat marți demiterea comandantului-șef al armatei, generalul Oleksandr Sîrski, pe care l-a înlocuit cu popularul comandant al forțelor interarme, generalul Mihailo Drapatîi, pe fondul nemulțumirilor apărute după plecarea ministrului apărării, notează AFP.
1
România
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale (MMFTSS) susţine că hotărârea Curţii de Apel Bucureşti privind suspendarea demersurilor legate de viitoarea lege a salarizării nu împiedică desfăşurarea consultărilor cu partenerii sociali şi a activităţilor de fundamentare tehnică, precizând că instituţia nu a iniţiat un proiect de lege, ci a elaborat un document de lucru pentru o posibilă iniţiativă parlamentară.
1
România
Curtea de Apel București a confirmat marți o decizie a Tribunalului București privind suspendarea hotărârii PNL de a convoca Congresul Extraordinar al partidului din 21 iunie.