Primarul Gheorghe Falcă s-a întâlnit luni cu protestatarii de pe strada Constituţiei şi susţine că s-au înţeles în privinţa continuării protestelor pe direcţia... centru.
Locuitorii din Colonia Aradul Nou vor să atragă în acest fel atenţia asupra stării mizerabile a drumurilor din cartier.
Local
În cadrul unei întâlniri organizate de ISU Arad, cu scopul de a sprijini unităţile de învăţământ.
Local
Comunitatea din Sebiș s-a mobilizat și, alături de autorități, au căutat-o ore întregi pe profesoara dispărută.
Local
Inițiată de Direcția Agricolă Arad, piața producătorilor arădeni se dorește a fi un eveniment prin care producătorii arădeni să ajungă direct la cumpărători.
ARADON Sport local
Arădencele s-au desprins la 15 puncte la prima pauză și s-au menținut la conducere.
Mapamond
Curtea Supremă a SUA i-a oferit vineri o victorie președintelui Donald Trump, autorizând utilizarea unei baze de date federale pentru a verifica cetățenia americană a alegătorilor, relatează AFP.
Local
E vorba de patru cetăţeni din Sri Lanka care au fost descoperiţi în trafic, de poliţiştii de frontieră.
România
Doi bărbați cu vârste de 18 ani și 20 de ani au decedat în urma unui grav accident de circulație care a avut loc, sâmbătă dimineață, în Petroșani, în evenimentul rutier fiind implicat un singur autoturism în care se aflau doar cei doi tineri din orașul Petrila, potrivit ISU Hunedoara.
România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan va depune sâmbătă dimineața la Parlament programul de guvernare și lista de miniștri, urmând ca audierile și votul în plen să aibă loc la începutul săptămânii viitoare.
1
Ştiri sportive
Naționala de fotbal a României a fost învinsă de echipa Suediei cu scorul de 2-1 (2-1), vineri seara, pe Strawberry Arena din Solna, la debutul său în Grupa B4 a Ligii Națiunilor.