ARAD. Cine crede că ofertele de Black Friday s-au încheiat, se înşeală amarnic. Magazinul ColorPlus, de pe strada Liviu Rebreanu, numărul 68, anunţă că vineri arădenii care vor să îşi cumpere vopsele, tencuieli decorative, sisteme termoizolante, lacuri şi vopsele şi tehnici decorative sunt aşteptaţi la ColorPlus, acolo unde pot beneficia de reduceri de 15, 20 sau chiar 25 la sută din preţurile obişnuite.
România
Judecătorii de la Instanța supremă au decis, vineri, sesizarea Curții Constituționale în legătură cu noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților.
Local
Europarlamentarul arădean vorbește despre o inițiativă legislativă referitoare la crearea de locuri de muncă.
Advertorial
Laringectomia totală este o intervenție majoră care, dincolo de provocările medicale și emoționale, aduce o schimbare radicală în viața de zi cu zi a pacientului. Una dintre cele mai importante provocări după această operație este pierderea vocii naturale - un aspect esențial nu doar în viața personală, ci mai ales în cea profesională.
Local
Compania de Apă a început lucrările de reabilitare a canalizării pe strada Păstorului, din municipiu.
Local
IPJ Arad anunță că au fost luate o serie de măsuri pentru prevenirea evenimentelor rutiere pe perioada iernii.
Local
Iarna nu e doar despre frig! Descoperă cum activitățile sezoniere stimulează dezvoltarea fizică, cognitivă și emoțională a celor mici.
Mapamond
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunţat joi majorarea salariului minim cu 11% în 2026, după ce angajaţii şi angajatorii au ajuns la un acord, în pofida stagnării economiei care forţează Guvernul să înrăutăţească previziunile economice din 2025 şi 2026, transmite Reuters.