La invitaţia directorului Institutul Cultural Român din Budapesta, doamna Gabriela Matei, artistul arădean Onisim Colta a organizat în sălile special amenajate ca simeze, o expoziţie personală de desene în pensulă pe hartie Canson şi hârtie manuală, având ca laitmotiv cartea.
Este vorba despre Cartea Cărţilor ( a celor 66 de cărţi), care conţine în paginile sale înţelepciunea divină, transmisă umanităţii pe cale revelată.
Artistul plastic Onisim Colta a avut un stand propriu, cu 21 de lucrări, la „Art Safari” București.
Artistul plastic arădean Onisim Colta a participat la a III-a ediţie „Miszla Art”.
Cinci artişti arădeni cu expoziţii în cinci galerii din patru oraşe mari ale ţării.
ARAD. Pictorul Onisim Colta membru U.A.P. şi conf. dr. la Facultatea de Design a U.A.V. Arad s-a întors de curând din Valladolid (Spania) unde a participat la un important proiect artistic internaţional intitulat CreArt.
Local
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad a inaugurat NextGenDent – Centrul de Simulare Stomatologic.
Local
Pompierii intervin cu un echipaj de descarcerare, iar la fața locului au fost trimise și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Arad.
1
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat marți demiterea comandantului-șef al armatei, generalul Oleksandr Sîrski, pe care l-a înlocuit cu popularul comandant al forțelor interarme, generalul Mihailo Drapatîi, pe fondul nemulțumirilor apărute după plecarea ministrului apărării, notează AFP.
1
România
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale (MMFTSS) susţine că hotărârea Curţii de Apel Bucureşti privind suspendarea demersurilor legate de viitoarea lege a salarizării nu împiedică desfăşurarea consultărilor cu partenerii sociali şi a activităţilor de fundamentare tehnică, precizând că instituţia nu a iniţiat un proiect de lege, ci a elaborat un document de lucru pentru o posibilă iniţiativă parlamentară.
1
România
Curtea de Apel București a confirmat marți o decizie a Tribunalului București privind suspendarea hotărârii PNL de a convoca Congresul Extraordinar al partidului din 21 iunie.