ARAD. Poliţiştii care, se spune, l-au băgat pe Raul Suciu în comă au scăpat de acuzele de tentativă de omor deosebit de grav.
Un băieţel din comuna Şeitin a intrat în comă de gradul III din senin, chiar în timp ce se juca în curtea casei.
ARAD. În urmă cu aproape un an, un tânăr din Sebiș a fost bătut într-o secție de poliție până a intrat în comă.
ARAD. Fie s-au speriat de zăpada de afară, fie au optat pentru căldura din căminele proprii, fie au ascultat sfaturile autorităților. E vorba de arădeni iar dovadă stau statisticile din week-end ale Serviciului Județean de Ambulanță Arad. Acestea confirmă că, în aceste zile, nu au avut loc accidente sau incidente grave.
ARAD.Fiecare întâmplare are mai multe versiuni. Bătaia de la ştrand, de acum o săptămână, are şi ea poveştile ei.
România
Premierul Ilie Bolojan declară că România ar putea participa la misiuni de deminare în vederea deblocării Strâmtorii Ormuz, dar numai după ce se va ajunge la un armistiţiu în Orientul Mijlociu.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți, că este evident că PSD a escaladat o zonă de conflict, încălcând protocolul coaliției, menționând că i s-a părut normal ca PNL să-i avertizeze pe social-democrați că își asumă o răspundere pentru o dinamitare a unui guvern, fără motive.
Mapamond
Pentagonul ar urma să trimită mii de militari din Divizia 82 Aeropurtată în Orientul Mijlociu, au declarat marți pentru Reuters două persoane familiarizate cu situația.
România
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că ordonanța de urgență privind declararea situației de criză pe piața carburanților ar urma să fie adoptată de către Guvern miercuri după amiaza sau în cursul zilei de joi.
Mapamond
Președintele rus Vladimir Putin a promulgat marți o lege care permite firmelor private de securitate să folosească arme de foc pentru a apăra instalații energetice de importanță critică, a anunțat guvernul, extinzând astfel gama de arme utilizate pentru o astfel de protecție, relatează Reuters.
1
Local
Poliția Locală Arad anunță că a aplicat 146 de sancțiuni contravenționale pe parcursul unei săptămâni.
Local
Preşedintele filialei ASCOR Arad şi un elev al Seminarului Teologic Ortodox au participat la evenimentul de la Bucureşti.