Cei care doresc să-i fie alături familiei îndoliate sunt aşteptaţi la slujba de sâmbătă, de la Catedrala nouă. Diana Mariş Costea vorbeşte despre cele 40 de zile care au trecut de la decesul soţului său.
ARAD. A devenit o tradiţie, ca în fiecare an, Pavel Șodinca să organizeze comemorarea lui Coloman Braun-Bogdan.
ARAD. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al judeţului Arad comemorează, în 28 februarie, 30 de ani de la trecerea în nefiinţă a celui care a fost colonelul Gheorghe Cuzmanov, comandantul Grupului de Pompieri Arad, decedat pe timpul deplasării în misiune.
Un program complex la Muzeul Memorial Ioan Slavici şi Emil Monţia Şiria și la Biserica Ortodoxă Șiria.
ARAD. Mai mulţi membri ai PNŢCD Arad vor participa la comemorarea lui Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, organizată anual la Sighetu Marmaţiei.
România
Mesajul privind prelungirea schemei de plafonare a preţurilor la gaze nu este unul potrivit, deoarece acest lucru înseamnă că România va intra cu siguranţă în procedură de infringement, a declarat marţi, la o conferinţă de specialitate, Volker Raffel, CEO al E.ON România.
Local
Polițiști Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, au documentat activitatea infracțională a șapte persoane – șase bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 16 și 56 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, complicitate la trafic de droguri de mare risc, efectuare de operațiuni cu substanțe susceptibile să producă efecte psihoactive, fără drept și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat că, în lipsa unor măsuri de eficientizare a administraţiei publice locale, se va ajunge la reducerea numărului de comune.
Local
Delta Force (Liceul Național de Informatică), Harambe Cartel („Moise Nicoară”) și BIT-MO (CN „Preparandia D. Țichindeal”) au reușit să se califice la etapa națională a concursului FIRST Tech Challenge.
1
Mapamond
Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a declarat că nu există niciun motiv de entuziasm în legătură cu presiunea exercitată de președintele american, Donald Trump, asupra Europei și Ucrainei, deoarece mai este mult de parcurs în discuțiile privind pacea în Ucraina, a relatat RIA marți, preluată de Reuters.