aradon.ro Web analytics


ARAD - Reprezentanţii Companiei de Apă Arad au ţinut ieri să informeze cetăţenii că nici compania, nici consumatorii nu pierd nimic în urma schimbărilor anunţate ale contoarelor utramoderne dar deloc performante achiziţionate anul trecut.

ARAD. Aleşii judeţeni sunt chemaţi, la finele acestei luni, pentru a face un pas important în demersul început cu mai mulţi ani în urmă: acela de a vinde apă potabilă din puţurile de captare de pe raza judeţului Arad tocmai în Ungaria.

ARAD. Reprezentanţii Companiei de Apă au ţinut să facă o serie de precizări legate de viitoarea scumpire a preţului la apa potabilă şi a tarifului de canalizare. Bruno Biringer, purtătorul de cuvânt al Companiei, a subliniat ieri că majorarea aplicată de 11,07% , potrivit documentaţiei afişate la transparenţă, este raportată la luna octombrie 2009.

ARAD. Compania de Apă pregăteşte o nouă scumpire a preţurilor la apa potabilă şi a tarifelor la canalizare-epurare. De data aceasta este vorba despre ajustarea tarifelor cu indicele preţurilor de consum de 111,07%, până la nivelul luni martie 2011.

Local

Tren direct din Arad spre aeroportul din Budapesta, în planul feroviar de 8,8 miliarde de euro al Ungariei
Aeroportul Internațional Liszt Ferenc din Budapesta ar putea fi legat, în viitor, prin trenuri directe de mai multe orașe din estul Ungariei, dar și de România.

UT Arad

Adrian Mihalcea s-a dezlănțuit după victorie
ARAD. Presiunea e mare la UTA, orice s-ar spune. Iar asta a recunoscut-o Adrian Mihalcea de fiecare dată când lipseau rezultatele. Nu a vorbit neapărat în nume propriu, ci mai mult despre jucători, pentru că despre asta a fost întrebat.

Local

Două tinere din Arad, premiate la Top Model Divine 2026, în Târgu Jiu
Pe 17 septembrie 2026, la Ana Summer Events din Târgu Jiu, s-a desfășurat prima ediție a concursului național Top Model Divine – Miss & Mister, organizat de Dalia Florescu și Nancy Abbas, prin Divine Models Academy Târgu Jiu.

Local

„Ziua Aradului la Pécs” – un nou moment al colaborării culturale dintre orașele înfrățite 
Colaborarea culturală dintre municipiile Arad și Pécs (Ungaria) continuă printr-un nou eveniment dedicat promovării artei și dialogului cultural dintre cele două orașe înfrățite. 

România

Georgescu dorea să cumpere un imobil în Toscana cu o anexă „cum se fac casele în Italia pentru servitori”
Fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu intenționa să ceară azil politic în Italia, după ce scăpa de controlul judiciar, și să cumpere un imobil în Toscana, în valoare de 1,2 milioane de euro, care să aibă altă locuință mai mică, o anexă, „cum se fac toate casele în Italia pentru servitori”. 1

Local

Fostul polițist arădean Stelian Paven, reținut din nou
După ce a fost reținut la Arad pentru luare de mită, apoi în Bihor pentru că s-a dat drept polițist, fostul polițist a fost reținut din nou, de data aceasta în județul Timiș. Este acuzat că s-a dat drept polițist în Timișoara și a cerut mită unei șoferițe.

România

Călin Georgescu, lăsat în libertate sub control judiciar
Un judecător de la Tribunalul București a respins marți cererea DIICOT privind arestarea preventivă a lui Călin Georgescu și a decis ca acesta să fie plasat sub control judiciar pe o durată de 60 de zile, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro.

Local

Impozitele locale din 2027, la fel ca în 2026
Anunţul a fost făcut de primarul Călin Bibarţ. Municipalitatea a deschis procedura transparenţei decizionale. 1

ARADON Sport local

Memorialul „Ionuţ Leac”, ediţia 13

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.