aradon.ro Web analytics


Openul Suediei este competiția la care arădeanca Daniela Dodean va reveni în Circuitul ITTF World Tour al senioarelor la tenis de masă. Clasată pe locul 70 mondial, cu șanse serioase pentru un bilet la Jocurile Olimpice din Brazilia, Dodean este una dintre cele 4 tricolore prezente la Stockholm, unde între 11-15 noiembrie are loc ultima etapă a circuitului mondial, înaintea turneului final din Portugalia.
La baza sportivă din Zăbrani a avut loc, zilele trecute, o competiţie de fotbal pentru elevii şcolilor din Zăbrani, Chesinţ, Neudorf având ca scop atragerea elevilor în practicarea fotbalului şi selecţia pentru practicarea fotbalului.

ARAD. Cei mai buni corişti din liceele din ţară sunt la Arad în acest sfârşit de spătămână pentru a participa la Concursul Naţional de Muzică pentru Formaţiile Corale din Învăţământul Preuniversitar – licee. Aproape 800 de participanţi, incluşi în cele 19 coruri vor intra în compeţia celor mai bune formaţii corale.

Chişineu Criş. La finalul acestei săptămâni, la Chişineu Criş, în organizarea Clubului Copiilor şi a Primăriei din localitate, se va desfăşura a XXXII ediţia a Cupei Crisius”.

Ştiri sportive

Primii cinci campioni de la JO 2026 au câștigat aurul olimpic în premieră
Sâmbătă s-au dat primele cinci titluri la Jocurile Olimpice de iarnă 2026, de la Milano-Cortina, campionii câștigând în premieră medalia olimpică de aur. Elvețianul von Allmen a luat primul titlu pus în joc, la coborâre. Italia, Japonia și Norvegia au câte o medalie din fiecare metal.

România

Oana Țoiu: România are o responsabilitate strategică în calitate de cel mai mare producător de gaze din UE
România își asumă o responsabilitate strategică în calitate de cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană și are misiunea de a crește producția pentru a scădea prețurile acasă și a contribui la protejarea regiunii împotriva utilizării prețurilor la energie ca armă de șantaj politic, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu. 1

Local

Aproape 15 mii de operații efectuate la Județean, în 2025

Ştiri sportive

Sorana Cîrstea a câștigat turneul Transylvania Open, fără să piardă vreun set
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a câștigat turneul Transylvania Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari și găzduit de BTarena din Cluj-Napoca, după ce a învins-o pe britanica Emma Răducanu cu 6-0, 6-2, în finala desfășurată sâmbătă.

UT Arad

Mihalcea a vorbit de salvarea de la retrogradare
La conferința de presă de după înfrângerea cu FK Csikszereda, antrenorul UTA-ei a surprins. 7

UT Arad

Ne putem uita în jos, că ne iau cu rău înălțimile
UTA s-a poticnit acolo unde ne așteptam mai puțin. A. Roman și Odada au îngropat speranțele noastre, după greșeli copilărești cu FK Csikszereda. 3

Local

Tâlhar reținut după ce a furat un telefon și 100 de lei
Un bărbat care, după ce și-a lovit victima, plecat cu telefonul acesteia și cu portofelul în care se aflau 100 de lei, a fost arestat preventiv.

Local

Furt și distrugere, pe lista unui felnăcan

Local

POLITIC. Falcă: „Trebuie să investim în oameni”
7

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.