TARNOVA. Nu i-a ruinat, dar gestul a făcut toţi banii pentru locuitorii din comună. O investiţie mică, ridicată aproape pe loc, dar care a făcut ca clipele grele de aşteptare pentru ca mijlocul de transport în comun să-şi ducă la destinaţia dorită, să fie un pic mai confortabil pentru navetiştii din zonă.
ARAD - Veteranii de război au sesizat că
operatorii de transport le refuză dreptul de a circula
gratuit.
ARAD - Din bugetele CLM şi CJA au fost
achiziţionate 17 vehicule care vor circula în
municipiu şi judeţ.
Imagini 
ARAD - Noile tarife pentru transportul public local pentru
cursele regulate şi noul cuantum al biletului de
suprataxă (amendă pentru neplata biletelor pe
mijloacele de transport) sunt la îndemâna
arădenilor.
Mapamond
Procurorul general al SUA, Todd Blanche, un aliat al președintelui republican Donald Trump, a avertizat duminică asupra posibilității lansării unor investigații împotriva politicienilor democrați care s-ar folosi de noua lor majoritate din Congres pentru a iniția anchete motivate politic contra membrilor și aliaților administrației republicane, relatează agențiile AFP și EFE.
Mapamond
Parchetul polonez a anunțat duminică deschiderea unei anchete pentru o acțiune cu „caracter terorist” în urma atacului armat soldat cu șase morți și 15 răniți în orașul Cracovia (sud), relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 08-11-2026 sunt următoarele:
Local
Pecica a găzduit primul eveniment din acest an al campaniei naționale „Doar pentru că nu se plânge, nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine!”
Local
Unul, în vârstă de 20 de ani, a fost reţinut pentru încălcarea ordinului de protecţie, altul de 18 ani a primit ordin de protecţie pentru hărţuirea unei persoane.
Local
Poliţiştii arădeni au depistat, în ultimele 48 de ore, mai mulţi bărbaţi care au săvârşit infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.
ARADON Sport local
Echipa lui Cristi Sculici a dat lovitura la Pecica în min. 90! Sântana nu a rezistat liderului.
Local
Conferința Asociației Consorțiului Universităților Private din România și Republica Moldova.