Asociaţia 4 Fun in colaborare cu Du Boar Culture, cu sprijinul Clubului Daos din Timisoara si Clubului Nerv din Arad, au plăcerea de a vă prezenta concertele de lansare al celui de al doilea album al trupei Tündérground din Miercurea Ciuc, intitulat “Ballyho”, la Timişoara, la Club Daos, ...
Trupa Electric Fence va sustine pe data de 15 decembrie 2011 ora 22:00, un concert in Arad in clubul “Karma”.
Va asteptam la o portie de curent alternativ.
ARAD - Duminică seara Arădenii au avut parte de un extraordinar recital susţinut de Ştefan Hruşcă. Acesta a venit la invitaţia centrului comercial Armonia Center, o invitaţie cu tradiţie deja dacă ţinem cont de faptul ca Hruşcă nu e pentru primadata prezent la Armonia, de fapt anul acesta fiind cel de al patrulea an în care vine să colinde aici.
Atrium Center Arad anunţă evenimentul de final al campaniei de toamnă Belşug de premii garantat, care va avea loc miercuri, 30 Noiembrie, începând cu ora 18.30.
ARAD. Joi, 24 noiembrie, cu începere de la ora 19.00, în sala mare a Palatului Cultural.
Mapamond
Prim-ministrul britanic Keir Starmer a reafirmat vineri că apartenența la NATO este „în interesul Americii”, după noile critici ale președintelui american Donald Trump, care amenință de mai multe luni cu părăsirea Alianței, transmite AFP.
România
Meteorologii anunță vreme în general mai caldă decât în mod obișnuit pentru următoarele patru săptămâni, în special în vestul țării și în regiunile intracarpatice, iar precipitațiile vor fi în mare parte apropiate de normal, însă sunt așteptate și perioade cu deficit de ploi în anumite zone.
UT Arad
UTA a semnat un contract de profesionist cu tânărul jucător din Academie!
Mapamond
Prim-ministrul ungar, Viktor Orban, și-a acuzat vineri adversarii, cu două zile înainte de alegerile legislative de duminică, că s-au angajat într-o „tentativă organizată de a folosi haosul, presiunea și demonizarea internațională pentru a inversa decizia poporului ungar”, relatează AFP și MTI.
4
ARADON Sport local
Au trecut peste două decenii de când câștigătoarea sezonului regulat sub panoul feminin nu s-a calificat în marea finală.
Ştiri sportive
Fostul mare fotbalist și antrenor Mircea Lucescu, decedat la vârsta de 80 de ani, a fost înmormântat, vineri, cu onoruri militare la Cimitirul Bellu din Capitală, la funeralii participând aproximativ 200 de persoane printre care oameni de fotbal, antrenori, jucători, conducători și iubitori ai fotbalului.
UT Arad
Arbitrul care a ucis speranțele arădenilor la câteva meciuri a fost delegat cu FC Botoșani!
1
Mapamond
Prima Doamnă a SUA, Melania Trump, a negat joi că ar fi avut vreo relație cu Jeffrey Epstein și a asigurat că nu a fost una dintre victimele acestuia, readucând cazul Epstein în atenția publicului, relatează Reuters și AFP.
3