BUCUREŞTI - Comisarul şef de poliţie, Nicolae Bătrân este noul şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Arad.
Ai acasa o mica vedeta? Arata ce minunat e copilul tau tuturor!
Utilecopii, cea mai unita comunitate de mamici si copii, va invita sa participati la intrecerea anuala “Copilul Anului in Romania”.
După 22 ani, Aradul reintră în lumea selectă a judo-ului românesc (şi) prin organizarea finalei Campionatului Naţional de seniori.
ARAD - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad (ISU) a găzduit faza grupelor din cadrul Campionatului de Tenis de Masă „Cupa Asociaţiei Sportive Pompierul din România”.
Cancelarul german, Friedrich Merz, i-a cerut duminică președintelui Vladimir Putin să pună capăt invaziei ruse în Ucraina, un conflict armat pe care liderul german l-a descris drept un „război lipsit de sens”, în timpul vizitei sale surpriză la Kiev, informează EFE.
Odată cu începerea noului an școlar, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu celelalte structuri din I.P.J. Arad, și cu sprijinul jandarmilor, au reluat activitățile desfășurate în unitățile de învățământ și în zonele adiacente acestora.
Ministrul interimar al Apărării și al Transporturilor, Radu Miruță, a transmis, sâmbătă, că întreaga țară traversează o perioadă de incertitudine și înțelege acest lucru și ca om care coordonează interimar două ministere importante, „în care cei mai mulți își fac treaba cum pot mai bine” și unde este important să fie redusă risipa.
Șeful poliției din Paris, Patrice Faure, a declarat sâmbătă că mișcarea de protest a elevilor, care s-a extins în toată Franța, a scăpat de sub control și i-a îndemnat pe manifestanți să revină la forme pașnice de protest, avertizând că autoritățile vor răspunde cu fermitate la violențe și acte de vandalism, relatează Reuters.