Salariul oferit este de 8,80–12,80 euro brut/oră, conform contractelor colective de muncă din diverse domenii de activitate.
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri seară, în cadrul unei emisiuni televizate, că în eventualitatea în care va exista un acord politic cu președintele Klaus Iohannis și va rămâne actuala coaliție la guvernare, își va da demisia din funcția de prim-ministru.
Liderii Eurozonei au purtat negocieri toată noaptea la Bruxelles în încercarea de a se pune de acord asupra termenilor unui nou pachet de împrumut pentru Grecia. Condițiile impuse Greciei sunt însă foarte dure. Membri ai Syrizei, dar și analiști sau jurnaliști din Europa le consideră drept umilitoare. Discuțiile liderilor Zonei Euro au fost precedate de negocierile miniștrilor de Finanțe, uneori „violente”, așa cum le-a catalogat o sursă europeană citată de Reuters.
CFR Călători introduce „Trenurile Soarelui”, Aradul urmând să fie legat direct de litoral.
Național se pregătește fără cusur la Bekes, antrenorul Adrian Abrudean fiind impresionat de condiții, dar și de noii sosiți.
Evenimente
Ziua Drapelului Național va fi marcată și în acest an printr-un ceremonial militar și religios organizat în Piața Catedralei din municipiu, în perioada 25–26 iunie 2025, sub coordonarea Instituției Prefectului – Județul Arad.
Local
Este vorba despre o stradă nou înființată, iar proiectul privind atribuirea numelui se află în procedură de transparență.
ARADON Sport local
Sportiva de la CS Municipal Arad a făcut o figură frumoasă în proba de dublu.
ARADON Sport local
SÂNTANA. O mutare poate surprinzătoare a avut loc azi, când unul din cei mai buni jucători ai Progresului Pecica, Andrei Haloș, a fost anunțat la o altă echipă arădeană de Liga a III-a, Unirea Sântana.
Local
Polițiștii de frontieră au confiscat 14 biciclete, majoritatea electrice, după ce un bărbat nu a putut prezenta documente care să le ateste proveniența. Valoarea bunurilor este estimată la aproximativ 50.000 de lei.
Local
În zilele de 23 și 24 iunie 2026, cele trei puncte anticaniculă amenajate în municipiu vot fi funcționale, ca urmare a avertizărilor de Cod galben de caniculă emise pentru județul Arad.
Local
Doi arădeni au fost prinși de jandarmi pescuind cu metode ilegale, pe râul Mureș, în municipiu.
2
Advertorial
Finalizarea proiectului „Creșterea competitivității societăţii EXCAVĂRI ŞI CONSTRUCȚII MOȚ SRL”.
Evenimente
Librăria Corina, de pe strada Mihai Eminescu, va găzdui joi, 25 iunie, de la ora 17, lansarea cărții „Vechile farmacii ale Aradului”, scrisă de Alex Cserni.