Asociaţia parohială „Calea Mântuirii” din cadrul Parohiei ortodoxe române Arad-Centru (Catedrala Veche) a iniţiat organizarea de conferinţe religioase, lunare, pentru a veni în întâmpinarea dorinţei credincioşilor şi nu numai, de a cunoaşte şi aprofunda mai bine frumuseţile credinţei ortodoxe.
ARAD. În perioada 18-20 mai 2015, senatorul Constantin Traian Igaș, în calitate de președinte al Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, va participa la Conferința de la Paris a statelor părți la Convenția din 1970 privind traficul ilicit de bunuri culturale.
ARAD. La Colegiul Național "Moise Nicoară" s-a desfășurat sâmbătă, 16 mai, cea de a 10-a ediție a Conferinței de Matematică "Tiberiu Popovici".
INEU. Roland Szabo şi Călin Abrudean îşi dau mâna pentru un proiect ambiţios, care o implică şi pe Monica Brosovszky.
ARAD. După campania de prevenţie a bolilor cardio-vasculare de la Ghioroc, va fi lansată o nouă campanie în Sebiş.
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
4