ARAD. Federaţia Română de Handbal organizează, la Arad, o conferinţă de presă, pentru un ultim contact între ziarişti şi echipa tricoloră de handbal feminin, care va evolua la Campionatele Europene din Serbia. Evenimentul este programat joi, la Hotelul Central, începând cu ora 12.30. Vor fi prezente tricolorele, staff-ul tehnic, conducerea FRH, cât şi alte oficialităţi locale.
Al treilea proiect naţional derulat de BNR a fost demarat în Arad, ieri, la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad.
UVVG, reprezentată la „Conferinţa internaţională privind traficul internaţional de persoane”, ediţia a II-a.
ARAD. Emil Hurezeanu, unul dintre cei mai reputaţi jurnalişti şi analişti politici ai momentului, a răspuns afirmativ invitaţiei lansate de Centrul Cultural Judeţean Arad pentru a susţine o conferinţă în oraşul nostru.
Conferinţa Internaţională: „Securitatea alimentară, obiectiv prioritar pentru protecţia consumatorilor” organizată de UVVG şi INCE a dezbătut necesitatea securităţii alimentare şi protecţia consumatorului
România
Populaţia României a înregistrat, în luna iunie a acestui an, un spor negativ (-7.247 persoane), numărul deceselor înregistrate fiind de 1,6 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii, arată datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Local
Povestea uneia dintre cele mai importante perioade din cariera lui Bruce Springsteen ajunge pe ecranul Cinematografului „Arta” din Arad. Filmul „Springsteen: Eliberează-mă de nicăieri” va fi proiectat joi, 13 august, în grădina de vară, iar intrarea este liberă.
Local
Județul Arad se află sub Cod Galben de caniculă, iar de marți avertizarea va fi ridicată la Cod Portocaliu. Temperaturile vor ajunge până la 38 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat.
România
Inspectorii antifraudă din cadrul ANAF vor putea înregistra audio și video controalele pe care le desfășoară, după ce instituția a stabilit procedurile de utilizare a camerelor de corp (bodycam).
România
Persoanele care trebuie să finalizeze o succesiune și riscau să plătească impozitul de 1% din valoarea masei succesorale vor beneficia de o perioadă suplimentară pentru încheierea procedurii.
Mapamond
Țările europene nu sunt suficient pregătite pentru a contracara atacurile cu drone lansate de Rusia și nu pot atribui în mod clar în prezent aceste atacuri, conform unui studiu realizat de Institutul Internațional pentru Studii Strategice (IISS), cu sediul la Londra, publicat duminică, relatează dpa.
1
România
Rezultatele extragerilor din data de 09-08-2026 sunt următoarele: