ARAD - Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România – filiala Arad, organizează mâine, 25 noiembrie, o conferinţă cu urmtăoarele teme:
ARAD - Sesiune naţională de comunicări ştiinţifice organizată, în aceste zile, de Complexul Muzeal Arad.
program
Giessen - O delegaţie a UVVG a participat la conferinţa de toamnă a EUA, desfăşurată la Giessen (Germania).
ARAD - Primăria Municipiului Arad, Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad şi Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară a CLM Arad organizează joi, 8 octombrie, la ora 10.30, în sala 63 a Primăriei, conferinţa şi dezbaterea privind „Violenţa în media şi efectele sale asupra tinerilor” (Violent Media and its Effects on Young Audiences) susţinute de profesorul dr. André Krauss şi de invitaţi.
ARAD - La Facultatea de Ştiinţe Umaniste,
Politice şi Administrative, din cadrul
Universităţii de Vest „Vasile
Goldiş” Arad, se vor desfăşura
în fiecare miercuri conferinţe pe tema
„Religie şi politică.
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
1
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
4