ARAD.USL-iştii arădeni susţin că poziţia UDMR la Arad se va decide la nivelul conducerilor centrale.
ARAD. Consilierii USL nu s-au prezentat la şedinţa de constituire pentru că negocierile sunt încă în curs. Primarul a ţinut totuşi discursul pe scenariul dat.
„Cântecul de lebădă” al vechilor consilieri judeţeni sau ultima lor şedinţă CJA, „soldată” cu 10 milioane de lei pentru drumuri.
Îşi mai spun încă o dată, cel mai probabil pentru ultima dată, cuvântul. Este vorba de foştii consilieri locali municipali care sunt chemaţi miercuri în şedinţă extraordinară de către fostul executiv local.
ARAD. În întreg judeţul, nu mai puţin de 20 de partide au obţinut posturi de consilieri locali.
Local
Delta Force (Liceul Național de Informatică), Harambe Cartel („Moise Nicoară”) și BIT-MO (CN „Preparandia D. Țichindeal”) au reușit să se califice la etapa națională a concursului FIRST Tech Challenge.
Mapamond
Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a declarat că nu există niciun motiv de entuziasm în legătură cu presiunea exercitată de președintele american, Donald Trump, asupra Europei și Ucrainei, deoarece mai este mult de parcurs în discuțiile privind pacea în Ucraina, a relatat RIA marți, preluată de Reuters.
Local
Pe 10 februarie 1934 murea, la Arad, Vasile Goldiș, probabil cel mai important om politic pe care l-a dat Aradul. La înmormântarea sa au participat aproximativ 20 de mii de persoane.
România
Corupția se agravează la nivel global, inclusiv în democrațiile consolidate, pe fondul unui declin al leadershipului, arată Indicele de Percepție a Corupției (IPC) 2025, lansat marți de Transparency International.
Mapamond
Două treimi dintre germani consideră că SUA vor fi o amenințare majoră pentru pacea mondială în următorii ani, indică un sondaj de opinie realizat de Institutul Allensbach, relatează marți DPA.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad primește vizita „lanternei roșii” în ultima etapă, intrarea fiind liberă la meciul de azi.
România
Peste 1.300 de primării din țară vor fi, marți, în grevă de avertisment, între orele 10:00 și 12:00, salariații din administrația locală fiind nemulțumiți de măsurile anunțate de Guvernul Bolojan.
1
România
CONSTANȚA. Resturi metalice ce ar proveni de la un aparat de zbor neidentificat au fost găsite luni seară pe plajă, în stațiunea Mamaia, a informat Garda de Coastă.
2