Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a mers la serviciu cu bicicleta pentru a marca Săptămâna Europeană a Mobilităţii şi Ziua europeană fără maşini.
ARAD. Patru jurnalişti din provincia chineză Hainan au venit în vizită în judeţul nostru. Aceştia au fost însoţiţi de reprezentantul unei companii aeriene din China şi au vizitat mai multe obiective importante ale Aradului.
ARAD.Consiliul Judeţean Arad şi Centrul Cultural Judeţean au finanţat proiectul voluntarul lunii.
ARAD. Social-democraţii arădeni nu renunţa la intenţia de a afla modul în care preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, a reuşit să facă avere.
ARAD. În sala mare a Consiliului Judeţean a avut loc, ieri, conferinţa finală a proiectului „Studiu privind inserţia socio-profesională a absolvenţilor de învăţământ profesional şi tehnic”, proiect cofinanţat din Fondul Social European, derulat pe o perioadă de doi ani de Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Arad şi I.Ş.J. Arad.
România
Radu Miruță, Ministrul interimar al Apărării, dar și al Transporturilor, a anunțat că nivelul Dunării a crescut cu opt centimetri în zona centralei nucleare de la Cernavodă, ceea ce asigură funcționarea în continuare a acesteia, urmare a operațiunii derulate de specialiști.
Mapamond
Nivelul foarte scăzut al Dunării a făcut vizibile rămășițele vechiului Pod al lui Constantin, construit în anul 328 d.Hr., în timpul împăratului Constantin I.
Mapamond
Turcia a cerut Rusiei şi Ucrainei să instituie un moratoriu asupra atacurilor care vizează navele comerciale din Marea Neagră, a declarat sâmbătă ministrul turc de externe, Hakan Fidan, transmite AFP.
Mapamond
Cancerul de care suferă fostul preşedinte american Joe Biden s-a agravat, prezentând metastaze „la nivelul oaselor şi nu numai”, a declarat fiul său, Hunter, într-un interviu pentru BBC, care a adăugat că boala este foarte dureroasă şi foarte invalidantă, au consemnat AFP şi Reuters
România
Categoria I a jocului Loto 6/49 înregistrează un report de peste 50,06 milioane de lei (peste 9,53 milioane de euro), în timp ce la Noroc depăşeşte 3,85 milioane de lei (peste 733.700 de euro), informează Loteria Română.