aradon.ro Web analytics


ARAD - Realizarea unei staţii de epurare noi la Nădlac, printre primele lucrări scoase la licitaţie în cadrul Masteplanului de apă.
ARAD - Gala regală organizată la Arad la finele săptămânii trecute a fost adusă în discuţie în cadrul conferinţei de presă de ieri de la sediul Partidului Naţional Liberal. Florin Galiş - preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Arad, a subliniat că „este inadmisibil ca la un eveniment de o asemenea anvergură să nu participe niciun reprezentant al administraţiei locale.
O acţiune lăudabilă, a cărei finalitate urmăreşte (re)învierea sportului arădean cu mingea pe semicerc s-a desfăşurat în spatele uşilor închise, într-un secret greu explicabil.
ARAD - Mai marii Prefecturii şi-au făcut publică averea de mai bine de două luni, iar şefii din Consiliul Judeţean chiar înaintea acestora, deşi în declaraţiile lor de avere puteai descoperi lucruri interesante (preşedintele Nicolae Ioţcu luase în 2009 un împrumut de 80.000 de euro de la o... persoană fizică, iar Radu Stoian luase cândva un credit de la socrul său).

Local

Jocurile de noroc, la mâna consilierilor locali: se va număra Aradul printre municipiile care spun NU acestei industrii?
„Cum veți vota proiectul de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc și a pariurilor sportive pe raza municipiului Arad?” a fost întrebarea pe care am adresat-o consilierilor locali municipali. Iar răspunsurile au fost doar pe alocuri tranșante.

Local

Adventiştii arădeni se extind în Sânicolaul Mic
Biserica a primit din partea CLM dreptul de folosinţă gratuită asupra unui teren şi a unei construcţii în cartier. 1

UT Arad

Știm ziua și ora meciului Unirea Slobozia – UTA!
BUCUREȘTI. Liga Profesionistă de Fotbal a făcut public programul etapei cu numărul 9 din play-off și play-out, rundă care poate decide noua campioană a Superligii, dar și echipele retrogradate și cele care merg la baraj.

Evenimente

Un Stradivarius, în concert la Liceul Special din Arad
Un turneu național, dedicat elevilor nevăzători, va trece și prin orașul nostru, pe la Liceul Special „Sfânta Maria”.

ARADON Sport local

Liga 5 – Victoria Ineu, promovată matematic!
ARAD. Dacă în Seriile A şi B din al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean lupta pentru promovarea în Liga 4 este una acerbă, în Seria C, Victoria Ineu este virtual campioană, cu patru etape înainte de finalul sezonului 2025-2026. Dar iată ce s-a întâmplat în etapa din week-end...

ARADON Sport local

Medalie de bronz pentru Temerarii
BRAŞOV. Recent, în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași” din Braşov a avut loc Final Four-ul Campionatului Naţional de Baschet în Fotoliu Rulant.

Local

„Pașaport pentru Europa”
Program educațional la Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol” Arad.

ARADON Sport local

Au dus trofeul acasă!
CRAIOVA. Palatul Copiilor Arad – structura Clubul Copiilor Sântana (prof. Mihai Kunszabo) a obţinut locul întâi şi trofeul acordat câştigătoarei la Cupa Junior la judo.

Local

Legume cu mucegai în supermarketuri. Direcția Agricolă anunță controale
Directorul Direcției Agricole Arad, Adrian Alda, a decis să demareze o campanie de control în supermarketuri după ce a găsit legume mucegăite.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.