Pentru a-l aduce la Arad, sculptorul Monumentului Marii Uniri ar mai vrea de la minister încă 400.000 lei. Bani necesari transportului din portul Constanţa.
Potrivit Asociaţiei pentru Ridicarea Monumentului Unirii la Arad, prima parte a monumentului construit în China a ajuns în portul Constanţa. Alte trei containere cu piese din monument sunt aşteptate în a doua jumătate a lunii august.
Constanța. S-a plătit de cinci ori preţul de pornire pentru sculptura în lemn, Icarus, a celui care a fost sculptorul Ovidiu Maitec, născut în Arad.
În așteptarea deciziei de a vedea dacă rămâne oficial la UTA, Eugen Trică a negociat cu Farul Constanța. Antrenorul oltean și-a dat acordul de principiu pentru a merge pe malul mării, dar nu știe dacă poate semna un contract valabil, atâta timp cât este în litigiu cu UTA, atât în civil (Tribunalul Arad), cât și la FRF (Camera națională de Soluționare a Litigiilor).
BUCUREŞTI. Am putea „zbura” cu trenul pe litoralul Mării Negre, dacă s-ar concretiza proiectul discutat de premierii chinez şi român, privind realizarea unei linii de cale ferată pentru trenuri de mare viteză, între Arad şi Constanţa.
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
4