Totul pare a fi echilibrat pe piața construcțiilor de locuințe. Nu sunt nici creșteri spectaculoase pe acest segment, dar nici scăderi alarmante. Vestea dată de statistică nu e însă prea bună pentru cei care au afaceri în domeniu, toți sperând la o revigorare a pieței.
Aceeași metodă pentru același scop: construirea pistelor de biciclete prin cartiere.
A fost descoperită în urma unei inspecţii fiscale, la un agent economic a cărui principală activitate o constituie construcţia de clădiri.
Un nou depozit de materiale de construcții a fost inaugurat azi pe strada Pădurii, nr.69.
Local
Arădenii cu vârste cuprinse între 16 și 65 de ani se pot înscrie în programul „Salvator din pasiune”, derulat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad. Pentru început, este necesară doar depunerea unei cereri.
Local
Numărul infecțiilor respiratorii a scăzut în ultima săptămână în județul Arad, însă cazurile de pneumonie sunt în creștere. În total, 52 de persoane au avut nevoie de internare în spital.
UT Arad
JUCU. În cadrul etapei a 8-a a ligii secunde la fotbal feminin, UTA nu a avut nici o șansă în deplasarea de la Univ. Cluj. Gazdele s-au impus cu 6-1, reuşita grupării roş-albe purtând semnătura Carlei Kugler.
ARADON Sport local
BASCOV. Secţia de haltere a CS Municipal Arad, coordonată de antrenorul Adrian Jigău, a obţinut 11 medalii la Campionatul Național de tineret.
Local
Un bărbat de 77 de ani a fost reținut de polițiști după ce a lovit un alt bărbat cu un ciocan. Victima a ajuns la spital.