ADVERTORIAL. Oul, ca sursă de hrană a fost cunoscut de om din cele mai vechi timpuri. Prima referire scrisă apare în istorie, în jurul anului 2500 î.e.n. în China Antică, aceasta fiind constituită dintr-un ordin dat de împăratul Fu – Hi supuşilor săi de a creşte, pe lângă casele lor, animale domestice printre care figurează şi păsări (galinacee şi palmipede).
Un bărbat a fost condamnat la un an cu suspendare după ce oamenii legii au găsit la el în casă aproape 300 grame de cannabis. Bărbatul a declarat că drogurile sunt pentru consumul propriu. DIICOT Arad l-a pus sub acuzare pe bărbat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, însă instanţa i-a schimbat încadrarea juridică, judecându-l pentru deţinere de droguri de risc. Procurorii DIICOT Arad au considerat că instanţa arădeană a dat dovadă de clemenţă exagerată în ceea ce-l priveşte pe bărbat.
În medie, iarna, un aparat funcţionează efectiv între 2 şi 12 ore, în medie 6 – 8 ore pe zi, dacă se ţine cont de recomandările noastre şi dacă este relatată situaţia reală a încăperii.
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
4