Mâine, în ziua a doua a festivalului – o întâlnire specială cu muzica nouă din inima Transilvaniei.
ARAD. Opt artiști arădeni și-au expus lucrările în cadrul expoziției “Arad – Berlin” care a avut vernisajul marți, în sala Ovidiu Maitec a Complexului Muzeal.
Vernisajul expoziției artistului plastic Andrei Ciubotaru va avea loc joi, 24 aprilie, ora 18, în sala „Ovidiu Maitec”.
ARAD. 180 de artiști din România, Ungaria, Elveția, Olanda sau Slovacia au expus 200 de lucrări în cadrul evenimentului care se desfășoară, la Arad, până la jumătatea lunii ianuarie.
Local
Pompierii intervin cu un echipaj de descarcerare, iar la fața locului au fost trimise și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Arad.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat marți demiterea comandantului-șef al armatei, generalul Oleksandr Sîrski, pe care l-a înlocuit cu popularul comandant al forțelor interarme, generalul Mihailo Drapatîi, pe fondul nemulțumirilor apărute după plecarea ministrului apărării, notează AFP.
1
România
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale (MMFTSS) susţine că hotărârea Curţii de Apel Bucureşti privind suspendarea demersurilor legate de viitoarea lege a salarizării nu împiedică desfăşurarea consultărilor cu partenerii sociali şi a activităţilor de fundamentare tehnică, precizând că instituţia nu a iniţiat un proiect de lege, ci a elaborat un document de lucru pentru o posibilă iniţiativă parlamentară.
1
România
Curtea de Apel București a confirmat marți o decizie a Tribunalului București privind suspendarea hotărârii PNL de a convoca Congresul Extraordinar al partidului din 21 iunie.