Deşi au fost unii care s-au grăbit să anunţe „decesul” fotbalului zăbrănean, odată cu problemele pe care primarul Marian Toader le are cu justiţia, Victoria merge mai departe (tot) cu antrenorul Leo Pinţa la timonă.
Au dat uitării incidentul din finalul sezonului trecut, când le-au fost „furat” locul 5 de Rapid, cu largul concurs al unor arbitrii protejaţi de FR Polo.
Senatorul Traian Igaş susţine că se fac executări silite în baza unui act normativ abrogat în 2012!
Lucrurile încep să se limpezească în Podgorie, semn că primarul Iosif Retter a avut argumente convingătoare în faţa consilierilor din Pâncota. Cert este că lucrurile se mişcă, iar Şoimii Pâncota va reprezenta Aradul fotbalistic, alături de UTA Bătrâna Doamnă, în viitorul sezon de Liga II.
CS UAV Arad a ajuns, sâmbătă, la eşecul cu numărul 8 în liga secundă de rugby, scor 3-31 (3-14), pe propriul teren, cu Steaua Under 23, Puşcaşu, cu o lovitură de pedeapsă, aducând punctele arădenilor.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2