Proiectul Partidului REPER de abrogare a prevederii care suprataxează contractele de muncă cu timp parțial (part-time) la nivelul salariului minim pe economie, depus la finalul anului trecut de deputatul Cătălin Teniță, a primit miercuri aviz pozitiv din partea Consiliului Economic și Social al României (CES).
Mapamond
Viaţa premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, la patru zile după atentatul asupra sa, a declarat duminică vicepremierul Robert Kalinak, relatează AFP şi Reuters.
Local
Duminică în jurul orei 12:00, pompierii militari ai Detașamentului Arad au fost solicitați să intervină pentru acordarea primului ajutor medical și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor în urma producerii unui accident rutier în care a fost implicat un autoturism, în orașul Curtici.
Local
Aflat la a treia ediție, Festivalul Cârnatului Proaspăt, a adunat mii de oameni în Parcul Mare al Orașului Nădlac.
Local
Celebra formație maghiară EDDA, a adunat mii de oameni în centrul orașului Pecica.
Ştiri sportive
Bayer Leverkusen, antrenată de spaniolul Xabi Alonso, a învins pe teren propriu, cu scorul de 2-1, formaţia FC Augsburg, într-o partidă disputată sâmbătă, devenind cu această ocazie prima echipă din campionatul de fotbal al Germaniei fără nicio înfrângere pe parcursul unui întreg sezon, informează DPA.
România
Persoanele care donează sânge între 18 mai şi 30 iunie, atât la caravana mobilă, cât şi în Centrele de Transfuzie din ţară, în cadrul campaniei Blood Network, ajunsă în acest an la a X-a ediţie, vor primi un bilet gratuit de o zi la festivalul UNTOLD sau Neversea, au anunţat organizatorii.