ARAD. Firmele au obligaţia de a-şi plăti amenzile în conturi diferite, în funcţie de instituţiile care au aplicat sancţiunile. Urmare modificării Clasificaţiei indicatorilor privind finanţele publice au fost introduse la subcapitolul 35.01.01 - Venituri din amenzi şi alte sancţiuni aplicate potrivit dispoziţiilor legale, două paragrafe distincte.
ARAD. Un control pozitiv al Curții de Conturi din Timișoara la Primăria Arad. Aceasta a fost concluzia la care a ajuns edilul municipiului după finalizarea raportului pentru că cele 13 nereguli menționate în raport nu sunt grave.
ARAD. Conservatorii arădeni au sesizat Curtea de Conturi a României, pe baza Raportului Camerei judeţene, din care reies o serie de constatări legate de achiziţiile din perioada 2007-2012.
ARAD. Fiscul se confruntă cu probleme în ceea ce priveşte poprirea de conturi. Potrivit Agenţia Naţională de Administrare Fiscală au fost emise unele adrese neautentice de înfiinţare a popririlor asupra disponibilităţilor băneşti ale unor contribuabili.
Mii de milioane s-au adunat în conturile celor care au reuşit să facă economii.
România
România se numără printre țările care au făcut progrese semnificative în implementarea hotărârilor și deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în 2025, deși, pe total, persistă numeroase provocări importante, potrivit raportului de activitate anual al Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, dat publicității miercuri, la Strasbourg.
Local
Nume de rezonanță al învățământului arădean, prof. Teofil Mateș a îndrumat zeci de generații, iar pentru unii dintre foștii elevi, ucenici ai disciplinei, a marcat o profesie și un destin.
1
Local
Tinerii din programul Rotary Youth Exchange au descoperit Aradul, în cadrul unui tur al României.