A omorât-o pe femeie care i-a fost soție, pe stradă, sub privirile a două dintre cele trei fetițe pe care le aveau împreună.
Urmând exemplul viceprimarului Huszar Istvan, deputatul Szabo Odon a ţinut şi el să iscălească, joi, în faţa gazetarilor, cererea pe care o va depune la şcoală pentru ca doi dintre copiii săi să participe la orele de religie.
Este numele unei campanii de strângere de fonduri pentru copiii spitalizați în Secțiile de Pediatrie și Neuro-psihiatrie Infantilă ale Spitalului Județean Arad care va avea loc la Atrium Mall în perioada 2 – 16 martie.
Concurs judeţean de jurnalism şi teatru organizat de Palatul Copiilor Arad.
O campanie, în organizarea UVVG, care a vizat peste 1000 de elevi din clasele 0 şi I.
Mapamond
Conservatorul proeuropean Peter Magyar a repurtat o victorie categorică la alegerile legislative din Ungaria duminică în faţa naţionalistului Viktor Orban, a cărui înfrângere constituie de asemenea un eşec al preşedintelui american Donald Trump care îi oferise sprijinul său, relatează France Presse.
România
Președintele Nicușor Dan l-a felicitat duminică seara pe Peter Magyar pentru victoria în alegerile din Ungaria, subliniind că 'poporul maghiar a vorbit cu o voce clară și puternică' la scrutinul parlamentar desfășurat în țara vecină.
Mapamond
BUDAPESTA. Prim-ministrul ungar Viktor Orban şi-a recunoscut înfrângerea în alegerile parlamentare în faţa liderului opoziţiei, Peter Magyar.
1
Mapamond
Partidul de opoziție Tisza din Ungaria ar urma să obțină 135 de locuri în Parlamentul format din 199 de membri, o majoritate de două treimi, conform rezultatelor parțiale după numărarea a 45,7% din voturile exprimate la alegerile legislative, a anunțat duminică Biroul Electoral Național, relatează Reuters.
Local
A fost cunoscut îndeosebi pentru implicarea sa civică înainte de a deveni parlamentar AUR. Avea 59 de ani.
5
Mapamond
Preşedintele american Donald Trump a ameninţat duminică China, unul dintre principalii parteneri comerciali ai Statelor Unite, cu tarife vamale de 50% dacă Beijingul va oferi ajutor militar Iranului în războiul din Orientul Mijlociu, relatează AFP.
3
Mapamond
Președintele american Donald Trump a anunțat duminică că a ordonat Marinei SUA să instituie imediat o blocadă navală în Strâmtoarea Ormuz, ca răspuns la refuzul „intransigent” al Iranului de a renunța la ambițiile sale nucleare, în timpul negocierilor de pace de la Islamabad, relatează AFP și Reuters.
2