ARAD. Sala Polivalentă „Victoria” a fost, recent, gazda turneului final din cadrul Campionatului Şcolar Judeţean de fotbal rezervat elevilor nelegitimaţi din clasele I-IV, întrecerea gândită de prof. Falvius Stoica (Gim. 21) revenind Şc. Gim. Şimand.
ARAD. De teamă, din neştiinţă sau pur şi simplu pentru a fi în trend, tot mai mulţi părinţi aleg nevaccinarea copiilor.
ARAD. În cea de-a treia zi a Festivalului Internaţional de Arta Animaţiei „Euromarionete” - marţi, 5 mai - Compania „Jordi Bertran” din Barcelona (Spania) prezintă, de la orele 10.00 şi 11.30, în sala Trupei Marionete (de pe str. Episcopiei), spectacolul „Strada”, autor şi regizor Jordi Bertran.
ARAD. Doi minori de 14 şi 15 ani sunt cercetaţi penal după ce ar fi spart mai multe maşini.
CHIŞINEU CRIŞ. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş au trimis în judecată, în stare de libertate trei minori şi alţi doi inculpaţi majori, pentru furt calificat în formă continuată.
Local
Un incendiu a izbucnit joi seara, 29 octombrie, într-un apartament situat la parterul unui bloc de pe strada Școalei, din municipiu. Un bărbat a fost scos din locuință de pompieri, fiind suspectat de intoxicație cu fum.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 29-10-2026 sunt următoarele:
Local
Cu 14,9 milioane de lei, din care 5,6 milioane nerambursabili, parcul va fi transformat într-un spațiu verde modern și atractiv.
Local
Samuel Luca, președintele filialei municipiului Arad a USR, vorbește despre Arad, despre probleme și soluții.
România
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat că rectificarea bugetară ar urma să fie finalizată și publicată joi, pentru a fi discutată vineri în ședința Guvernului. Potrivit acestuia, rectificarea urmărește acoperirea nevoilor urgente ale instituțiilor publice, în special din domeniile Sănătății și Agriculturii, fără a afecta încadrarea în ținta de deficit bugetar pentru 2026.
2
Local
Consilierul local USR Dorian Curcanu anunță că, într-un final, Aradul va avea o stradă cu numele Flavius Domide.
Local
Decizia a fost luată de Consiliul Local Municipal Arad, fiind determinată de „o serie de disfuncţionalităţi” constatate în funcţionarea Serviciului de administrare a parcărilor publice cu plată.
4
Local
Recunoaștere și apreciere pentru cei care activează în domeniul social, fiind dedicați semenilor aflați în situații de vulnerabilitate.