ARAD. Zece adolescenţi sunt cercetaţi pentru comiterea mai multor furturi din locuinţe aflate în construcţie. Potrivit IPJ Arad, copiii sunt suspectaţi că în perioada decembrie 2012 – ianuarie 2013, au furat din şapte imobile din municipiul Arad.
Conform DGASPC Arad, în judeţul nostru au fost semnalate 84 de astfel de cazuri, în nouă luni.
Şase grădiniţe din Arad s-au unit în proiectul lansat de Grădiniţa PP „Piticot”.
Mai mult de jumătate dintre copiii cu handicap din Arad sunt încadraţi la handicap accentuat (125) şi grav (575).
În perioada 11 – 22 noiembrie 2013, Asociatia Sirinia impreuna cu Liceul Pedagogic “Dimitrie Tichindeal Arad, iniţiază un program de responsabilitate şi conştientizare socială în rândul elevilor dedicat copiilor devaforizaţi, (ca beneficiari), dar şi celor ce pot fi exemple autentice şi să ofere iniţiative frumoase.
Local
Premergător Săptămânii Protecției Civile, pompierii militari arădeni, alături de voluntari, au organizat la Atrium Mall „Maratonul lecțiilor de prim ajutor”, un eveniment dedicat pregătirii populației pentru situații de urgență.
România
Companiile care dețin terenuri în România intră, la început de an, în linie dreaptă cu una dintre obligațiile fiscale recurente: impozitul pe teren.
Local
În cadrul ultimei ședințe a CLM Arad, prefectul Mihai Pașca a venit să se adreseze consilierilor locali, tema fiind implementarea măsurilor privind reformele.
Local
Vineri, 20 februarie, în intervalul orar 14:00–18:00, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Arad au desfășurat mai multe acțiuni preventive pe DN 7, în zonele cu risc ridicat de producere a accidentelor rutiere.
1
Mapamond
Aeroportul internaţional Vasil Levski din Sofia va fi închis două dimineţi consecutive pentru traficul civil, pe 23 şi 24 februarie, cu excepţia aterizărilor de urgenţă şi a zborurilor militare, într-un moment în care găzduieşte nouă avioane cisternă ale Forţelor aeriene ale SUA, a informat administraţia aeroportului, citată de EFE.
1
România
O tulpină de bacterii a fost descoperită în peștera Scărișoara și este rezistentă la zece antibiotice moderne, potrivit G4media.ro.
2
Local
Polițiștii arădeni au desfășurat o serie de acțiuni în centrele de zi pentru persoanele vârstnice din Arad cu scopul de a-i informa pe aceștia despre posibilele fraude dar și pentru a diminua riscurile violenței domestice.
ARADON Sport local
Ane-Marie Brosovszky a fost soţia golgeterului all-time al echipei UTA, Ladislau Brosovszky.
1