Mâine, de la ora 10.00, la sala de sport din Vladimirescu va avea loc ediţia a III-a a „Cupei Vladimirescu” la lupte greco-romane, destinată copiilor şi cadeţilor. Vor participa aproximativ 70 de sportivi, de la cluburi din vestul ţării: CS Glogovăţ 2010, LPS Arad, LPS Oradea, CSŞ 1 Timişoara şi CSŞ Lugoj.
Micuţii fotbalişti de la Şc. Gen. „Aurel Vlaicu” au câştigat Cupa „Prietenei” organizată de Liceul Teoretic „A.M. Guttenbrunn” din Arad.
Peste 150 de copii din şcoli şi grădiniţe au participat până în prezent la activităţile gratuite propuse de Pony Club Arad, în cadrul proiectului „Dezvoltarea Personalităţii Copiilor”, finanţat de Consiliul Judeţean Arad prin Centrul Cultural Judeţean în parteneriat cu Primăria Municipiului Arad şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad.
Peste 1000 de lucrări la Concursul internaţional de creaţie (plastică, fotografică, literară) de la Şiria.
Începând de astăzi, holul Filarmonicii din Arad găzduieşte o expoziţie de pictură pe sticlă a copiilor din „Asociaţia Rubio - pro copilărie, pro viaţă” şi a prietenilor acestora.
UT Arad
Dinamo s-a impus destul de ușor, cu 2-0, deoarece elevii lui Adrian Mihalcea au fost timizi în atac.
Mapamond
Mii de persoane s-au adunat duminică în ploaie la Novi Sad pentru a aduce un omagiu victimelor tragediei produse la 1 noiembrie 2024, când acoperișul gării din acest oraș din Serbia s-a prăbușit și 16 persone și-au pierdut viața, incident care a declanșat o amplă mișcare de protest, condusă de studenți, care a culminat cu înfrângerea partidului lui Aleksandar Vucic la alegerile parlamentare, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 01-11-2026 sunt următoarele:
Local
Aeroportul Arad preia zborurile de la Timișoara. Wizz Air, TAROM și HiSky vor opera curse de pe aeroportul arădean, începând de luni dimineață.