ARAD. De 36 de ani la catedră, instit. Hoaghea Maria a pregătit 9 generații de copii.
ARAD. Copiii de la Gradinița Bambi din Arad au fost, zilele trecute, politiști pentru câteva minute. „Micuții au fost vizitati de către comisarul Constantin Crainic de la Poliția Rutieră – ne-a spus educ. Andrada Bobis.
PÂNCOTA. Preșcolarii de la Grădinița Bambi au fost, zilele trecute, în vizită la Grădinița din Pâncota, unde au desfășurat activitatea „Plantăm pentru un mediu mai curat”, prevăzută în proiectul de parteneriat dintre cele două grădinițe.
ARAD. S-au procesat cererile părinţilor care au solicitat înscrierea copiilor în şcoala de circumscripţie.
ARAD. Primăria Arad licitează studiul de fezabilitate pentru relocarea Parcului Copiilor, Opoziţia critică vehement intenţia Municipalităţii.
Ştiri sportive
Kimi Antonelli, cel mai tânăr campion mondial din istoria Formulei 1. Verstappen, victorios în Mexic
Italianul Kimi Antonelli (Mercedes) a devenit cel mai tânăr campion mondial din istoria Formulei 1, după ce s-a clasat pe locul al treilea, duminică, în Marele Premiu al Mexicului, câștigat de olandezul Max Verstappen (Red Bull), transmite AFP.
România
Elevii s-au întors luni la cursuri, după o săptămână de vacanță, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.
UT Arad
Dinamo s-a impus destul de ușor, cu 2-0, deoarece elevii lui Adrian Mihalcea au fost timizi în atac.
1
Mapamond
Mii de persoane s-au adunat duminică în ploaie la Novi Sad pentru a aduce un omagiu victimelor tragediei produse la 1 noiembrie 2024, când acoperișul gării din acest oraș din Serbia s-a prăbușit și 16 persone și-au pierdut viața, incident care a declanșat o amplă mișcare de protest, condusă de studenți, care a culminat cu înfrângerea partidului lui Aleksandar Vucic la alegerile parlamentare, relatează AFP.
1
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 01-11-2026 sunt următoarele: