ZADARENI. O femeie si un copil de aproximativ trei ani au ajuns astazi la spital cu rani usoare dupa ce au fost implicati intr-un accident rutier.
București. Jucătorul de tenis arădean, Marius Copil, locul 131 ATP, a fost învins, luni, cu scorul de 7-5, 6-2, de ucraineanul Serghei Stahovski, locul 98 ATP, într-un meci de 80 de minute, din ultimul tur al calificărilor pe tabloul principal al turneului BRD Năstase Ţiriac Trophy, care are loc la Arenele BNR din Capitală.
ROMA. Tenismanul arădean Marius Copil a fost învins, luni, în primul tur al challengerului cu premii în valoare de 30.000 de euro de la Roma.
ROMA. Copil joacă în Cetatea Eterna primul turneu al anului pe zgură. Capitala Italiei este, în această săptămână, gazda unui turneu challenger cu premii precum la BRD Arad Challenger, 30.000 de euro.
MADRID. Veștile bune curg în această perioadă pentru tenismanul arădean Marius Copil, cel mai promițător jucător din tenisul românesc.
Mapamond
Vicepreședintele guvernului italian, Matteo Salvini, liderul formațiunii de extrema dreaptă Liga, și-a exprimat luni regretul în legătură cu înfrângerea suferită de partidul premierului ungar, Viktor Orban, atribuind-o în parte înghețării fondurilor destintate Ungariei de către Uniunea Europeană, relatează EFE.
Mapamond
Armata iraniană a afirmat luni că blocada navală americană, care urmează să înceapă mai târziu în cursul zilei, este „ilegală” și constituie un act de piraterie, avertizând totodată că niciun port din Golf nu va fi în siguranță dacă porturile sale sunt amenințate, relatează AFP.
3
România
Premierul Ilie Bolojan l-a felicitat luni pe Peter Magyar pentru victoria în alegerile parlamentare din Ungaria, subliniind că așteaptă cu nerăbdare consolidarea în continuare parteneriatului strategic cu accent pe cooperarea economică și sectorială.
3
ARADON Sport local
OLIMP. În staţiunea de la malul Mării Negre, clubul arădean condus de Alin Câmpeanu şi-a (re)confirmat valoarea, obţinând rezultate remarcabile la Campionatele Naționale de şah ale României pentru Copii și Juniori 2026.
ARADON Sport local
REŞIŢA. Secţia de gimnatică artistică de la CSŞ Gloria Arad (prof. Gabriel Haş şi Claudia Fărcuţ) a participat cu doi sportivi la Campionatul Național Școlar.
ARADON Sport local
ARAD. Etapa cu numărul 18 din primul eşalon fotbalistic judeţean, Liga 4-Mavros, a fost marcată de surpriza de la Pecica, unde liderul Athletico Vinga a pierdut două puncte preţioase.