PREROV. Tenismenul arădean Mariul Copil joacă în aceste zile pentru medalii în campionatul Cehiei, făcând parte din echipa TK Precheza Prerov. În primul meci, susţinut duminică, Copil a cedat în faţa unui reprezentant al clubului CLTK Praga, cehul Jan Hernych (33 de ani; locul 192 ATP), scor 6-7 (5), 3-6.
Un băiat de 13 ani a furat nu mai puţin de 68.000 de lei dintr-un birou aparţinând unei societăţi comerciale de pe raza municipiului Cluj-Napoca. Banii urmau să fie folosiţi pentru achiziţionarea unui imobil în Gherla.
Tenismenul arădean Marius Copil şi-a stabilit turneele la care va participa la începutul noului sezon, primul fiind în India, la sfârşitul acestei luni.
160 este locul ocupat de către arădeanul Marius Copil, în clasamentul dat publicități ieri de către forul tenisului mondial, ATP.
ARAD. Un copilaş de numai trei ani de zile a ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean Arad după ce s-a opărit. Potrivit părinţilor, cel mic se juca în bucătărie şi a tras peste el oala în care fierbea supa.
România
Președintele USR, Dominic Fritz, a transmis, marți seara, că libertatea presei nu este o favoare oferită unor jurnaliști, ci baza democrației.
România
Președintele Nicușor Dan a criticat marți abordarea PNL și USR în privința unui eventual sprijin din partea sa pentru a prelua guvernarea, șeful statului subliniind că pentru a conduce o țară trebuie să ai 50% și niciun președinte dintr-o țară democratică „nu poate să suplinească diferența dintre 30% și 50%”.
România
Rolul autorităților care au direcționat persoane vulnerabile către familia Pașca din Bihor a fost adus în discuție chiar în fața președintelui Nicușor Dan. În cadrul unei conferințe de presă organizate marți seara, la Cotroceni, șefului statului i s-au cerut explicații cu privire la faptul că niciun reprezentant al acestor instituții nu figurează printre inculpații din dosarul DIICOT.
România
Președintele Nicușor Dan a afirmat marți, la Palatul Cotroceni, că este o „falsă dezbatere” că România trebuie să aleagă între Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat că raportul privind anularea alegerilor prezidențiale din România va fi făcut public, dar a subliniat că se ferește să mai dea calendare în privința publicării lui, menționând că documentul ar urma să cuprindă și informații „interesante” despre parcursul lui Călin Georgescu.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat marți că Alianța pentru Unirea Românilor este considerată un partid populist și izolaționist, a cărui carte de vizită este „scandalul”, iar venirea acestei formațiuni la guvernare ar fi însemnat, într-o săptămână, retrogradarea ratingului de țară.
Mapamond
Parlamentarii israelieni au depus marți jurământul, dar noul legislativ și-a început mandatul fără ca Israelul să aibă și un nou guvern, consemnează Reuters.
România
Președintele Nicușor Dan spune că nu vrea să intre într-o dezbatere „politică” dacă Ilie Bolojan a fost sau nu a fost un premier „bun”.