Raluca şi Walter Zenga se pregătesc să devină părinţi în toamna acestui an.
Vedeta de televiziune Adriana Bahmuţeanu a născut miercuri prematur un băieţel, care a primit numele Darius Eduard, a declarat omul de afaceri Silviu Prigoană.
Mel Gibson va deveni tată pentru a opta oară. Actorul a recunoscut , în direct, la emisiunea "The Tonight Show" a lui Jay Leno, că iubita lui Oksana Grigorieva aşteaptă un copil.
România
Companiile care dețin terenuri în România intră, la început de an, în linie dreaptă cu una dintre obligațiile fiscale recurente: impozitul pe teren.
Local
În cadrul ultimei ședințe a CLM Arad, prefectul Mihai Pașca a venit să se adreseze consilierilor locali, tema fiind implementarea măsurilor privind reformele.
Mapamond
Aeroportul internaţional Vasil Levski din Sofia va fi închis două dimineţi consecutive pentru traficul civil, pe 23 şi 24 februarie, cu excepţia aterizărilor de urgenţă şi a zborurilor militare, într-un moment în care găzduieşte nouă avioane cisternă ale Forţelor aeriene ale SUA, a informat administraţia aeroportului, citată de EFE.
1
Mapamond
Odată cu montarea ultimului element pe crucea turlei centrale, Sagrada Familia din Barcelona se înalță acum până la 172,5 metri, devenind cea mai înaltă biserică din lume, scrie Agerpres.
1
Local
Polițiștii arădeni au desfășurat o serie de acțiuni în centrele de zi pentru persoanele vârstnice din Arad cu scopul de a-i informa pe aceștia despre posibilele fraude dar și pentru a diminua riscurile violenței domestice.
ARADON Sport local
Ane-Marie Brosovszky a fost soţia golgeterului all-time al echipei UTA, Ladislau Brosovszky.